Spitalul de Boli Infectioase Sfanta Parascheva si-a sarbatorit ieri ziua. Ceremonia a inceput in jurul orei 11.00, cu o slujba religioasa, oficiata de trei preoti in biblioteca spitalului. La eveniment au participat reprezentanti ai Directiei de Sanatate Publica, ai Universitatii de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa, dar si o parte din sefii clinicilor din Iasi.
Bolnavii internati au avut parte de o masa festiva la care s-au servit bucate de post, oferite de mai multi sponsori. "Acum, de Sfanta Parascheva, avem o altfel de intalnire, de suflet, in care preotii pomenesc pe cei care au muncit in acest spital si, de asemenea, o slujba pentru sanatatea acelora care acum muncesc in acest spital. In pavilioane s-au organizat mese de post pentru ca este vineri. In acest fel ne-am gandit noi sa punctam un moment de suflet, pe care intotdeauna il sarbatorim in aceasta zi", a declarat prof. dr. Carmen Dorobat, manager al Spitalului de Boli Infectioase.
O pacienta pe nume Parascheva, internata in unitatea medical amintita, a primit si un cadou de la un sponsor, iar alta s-a bucurat de o mica atentie din partea conducerii spitalului. Emotionata, femeia a recunoscut ca nu se astepta la acest gest, iar halatul pe care l-a primit este foarte binevenit, mai ales ca se apropie sezonul rece.
Spitalul de Boli Infectioase Sfanta Parascheva si-a sarbatorit ieri ziua. Ceremonia a inceput in jurul orei 11.00, cu o slujba religioasa, oficiata de trei preoti in biblioteca spitalului. La eveniment au participat reprezentanti ai Directiei de Sanatate Publica, ai Universitatii de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa, dar si o parte din sefii clinicilor din Iasi.
Bolnavii internati au avut parte de o masa festiva la care s-au servit bucate de post, oferite de mai multi sponsori. "Acum, de Sfanta Parascheva, avem o altfel de intalnire, de suflet,