Mica grevă de la TVR este mârâitul unui balaur care abia se trezeşte din somn. Abia a mijit ochii şi a scos un mic fornăit pe nări. Teveriştii trăiesc în altă epocă. Sursa: EVZ
3.400 de oameni au clădit acolo o democraţie populară utopică. Situaţia e simplă: 80 milioane de euro datorii. Cheltuielile depăşesc veniturile de ani de zile. Criza TVR e un test pentru politicieni: ori acceptă reforma ori închid emisia.
4 lei este abonamentul lunar plătit de toţi contribuabilii din România pentru Televiziunea Română.
Preţul a fost fixat în 2001 şi într-un deceniu s-a devalorizat puternic sub efectul inflaţiei. În acelaşi timp, producţia televiziunii publice e ca un aluat care iese din tavă, se revarsă în toată bucăria, sparge uşa şi geamurile şi continuă să crească. În Franţa, televiziunea publică are patru canale mari şi late. La noi, TVR are şapte. Franţa are de trei ori mai mulţi locuitori decât România şi un PIB de 16 ori mai mare. La noi, sunt 600 de angajaţi în posturile teritoriale, umplând sute de ore lunar cu producţii submediocre, exerciţii de auto-admiraţie într-un limbaj jurnalistic anacronic.
La Iaşi, de exemplu, sunt 130 de angajaţi şi nimeni nu vede în asta o anomalie. "Suntem post public, avem un rol formativ, televiziunile comerciale umplu ecranul cu prostii", e aceeaşi placă pe care o aud când deschid subiectul. Pro TV are la Iaşi 10 angajaţi pentru că atât suportă piaţa în acest moment. E o diferenţă, într-adevăr, între obiectivul de a face profit al Pro TV şi scopul de a ne educa al TVR. Îl accept deşi e un clişeu. Dar niciun om cu capul pe umeri nu vede diferenţa uriaşă între 10 şi 130 de angajaţi? Între cele două cifre, limita firescului pe care TVR trebuie să o găsească într-o Românie chinuită de măsuri anti-criză este undeva la mijloc.
Dar în TVR nu se pot face concedieri. Alexandru Sassu a lăsat moştenire cel mai generos co