Guvernatorul statului California Jerry Brown a anunţat sâmbătă că astăzi va fi proclamată \"Ziua Steve Jobs\" în California, în semn de omagiu faţă de cofondatorul Apple care a murit la 5 octombrie şi care a \"personificat visul californian\". Sursa: REUTERS
Jerry Brown a apreciat, într-un comunicat preluat de AFP, că "în viaţa şi în munca sa, Steve Jobs a personificat visul californian". "A spune că a fost o persoană influentă este un eufemism. Inovaţiile sale au transformat industria, iar produsele pe care le-a conceput şi dezvoltat pentru piaţă au modificat maniera în care întreaga lume comunică", a adăugat el.
"Dar şi mai important este faptul că viziunea sa a ajutat ca tehnologii puternice, cândva rezervate doar marilor companii sau statului, să ajungă în mâinile consumatorilor de rând", a explicat oficialul. Steve Jobs a fost un "vizionar californian unic şi era normal să marcăm această zi, în onoarea vieţii şi a realizărilor sale", a conchis Brown.
Steven Paul Jobs s-a născut la 24 februarie 1955, la San Francisco, California, şi avea de mai mulţi ani grave probleme de sănătate. În 2004 a fost atins de o formă rară de cancer al pancreasului, iar în 2009 a fost supus unui transplant de ficat.
La 24 august, Apple a anunţat demisia lui Steve Jobs, care a fost înlocuit de Tim Cook, la acea dată director operaţional al companiei. El a rămas, totuşi, preşedinte al consiliului de administraţie.