Performanţe decente la un preţ scăzut face din noul Kindle cea mai bună afacere de pe piaţa eRedeader-elor. Sursa: Reuters
Atunci când Amazon a lansat primul său Kindle, eReader-ul s-a vândut instantaneu şi a devenit cel mai popular produs de pe Amazon.com în America şi Amazon.co.uk în Marea britanie. Amazon, unul dintre cei mai mari retaileri online din lume, a avut succes într-o zonă în care nu mulţi ar fi crezut - şi-au făcut din propriul produs cel mai mare hit, notează ediţia electronic a Telegraph.
Acum, site-ul a mai făcut un pas şi a lansat Kindle Fire, o versiune mai avansată a celorlalte eReadere de la Amazon, dar la un preţ mult mai bun, ceea ce i-a făcut pe consumatori să spună că este "echilibrul perfect" între preţ şi caracteristicile pe care le deţine.
Pentru britanici, noul Kindle se vinde la 89 de lire, cu 20 mai puţin decât vechiul eReader, care oferă o tastatură, dar performanţe mai mici.
În Marea Britanie, Amazon este singurul jucător cu adevărat important în meciul eReader-elor, chiar dacă Sony, Kobo şi alţii au produse decente, ei nu sunt motivaţi să le vândă în pierdere în acelaşi modul în care o face Amazon. Fondatorul siteului a spus la lansarea Kindle Fire că "acum Amazon este Coca-Cola şi că pe piaţă nu există Pepsi. Uită-te în orice tren sau mijloc de transport şi Kindle este omniprezent, cumpărat şi iubit de consumatori de toate vârstele".
Ca un dispozitiv, noul Kindle este impresionant şi doar uşor imperfect. Cel mai important lucru este modul în care majoritatea utilizatorilor sunt conştienţi de utilizarea acestuia.