În cadrul etapei cu numărul 9 din seria a doua a ligii secunde la fotbal, formaţia Luceafărul Felix a obţinut sâmbătă o victorie importantă pe teren propriu în faţa liderului clasamentului, Poli Timişoara. Elevii antrenorului Călin Moldovan s-au impus la limită cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat în prelungirile disputei, de către Lupuţ.
După o primă repriză echilibrată, în care mult mai experimentaţii timişoreni au avut iniţiativa, în partea a doua jucătorii formaţiei gazdă au pus treptat stăpânire pe joc, în timp ce Poli nu s-a regăsit.
Din păcate, atacantul formaţiei Luceafărul Felix, Tibor Moldovan, a suferit o accidentare serioasă în debutul jocului, fiind înlocuit cu Gheorghe Popescu, în minutul 15.
La rândul lor, bănăţenii au evoluat din minutul 63 în inferioritate numerică, prin eliminarea mijlocaşului stânga Goga, acesta primind al doilea cartonaş galben în urma unui henţ făcut în jumătatea adversă de teren.
În minutul al treilea al prelungirilor, când nimeni nu se mai aştepta, în urma unei lovituri libere de la 30 de metri în favoarea formaţiei Luceafărul, Cristian Lupuţ, urcat în atac, a reluat cu capul din 7 metri şi l-a învins pe portarul bănăţenilor, Lepmets, producând echipei de pe malurile Begăi prima înfrângere din campionat.
Pentru Luceafărul este o victorie foarte importantă, având în vedere că în precedentele două etape formaţia orădeană a fost învinsă şi în următoarele două runde o aşteaptă alte două jocuri extrem de dificile.
"Victorie mare pentru noi. Pe lângă cele 3 puncte câştigate, am câştigat puncte în faţa unei echipe de primă ligă. Venim după două rezultate negative şi vreau să felicit jucătorii şi să le mulţumesc pentru ceea ce au arătat azi în teren. Chiar şi când am pierdut le-am spus sportivilor mei că au capacitatea de a evolua altfel. Am reuşit, am dat dovadă de putere de muncă, de caracter.