Dorinţa părinţilor pentru un trai mai bun aduce de multe ori suferinţă copiilor, din cauză că îşi pierd prietenii, colegii şi tot ce le era familiar. De regulă, micuţii sunt consideraţi nişte ciudaţi. Familia este stâlpul educaţiei celor mici, însă tabloul ­este întregit de şcoală şi de prieteni.

Atunci când părinţii decid să migreze, schimbarea mediului în care micuţii trăiesc nu înseamnă doar dezvoltarea cunoştinţelor, ci şi a traumelor legate de ruperea prieteniilor şi legăturilor. „Diferenţele culturale şi de comportament îi determină pe unii copii să-i privească pe micuţii imigranţi ca fiind ciudaţi sau suspecţi. De cele mai multe ori, aceste lucruri se întâmplă din cauza reacţiilor deosebite pe care le au străinii", explică Keren Rosner, psihoterapeut din Bucureşti.

Sentiment de inferioritate

Ce face diferenţa? Comportamentul, obiceiurile, religia, limbajul verbal şi nonverbal. Lucrurile nu sunt deloc simple, iar o nepotrivire a locului cu temperamentul unui copil poate lăsa o amprentă semnificativă asupra vieţii lui de mai târziu. De cele mai multe ori, puştii adoptă un comportament retras, dezvoltă sentimente ostile faţă de mediu şi faţă de ceilalţi şi trăiesc simţindu-se inferiori prietenilor. Un astfel de mediu nu conduce către integrare şi succes, ci, mai degrabă, către eşec şi marginalizare. „Copiii au o mare capacitate de adaptare chiar dacă schimbă radical mediul de viaţă, însă totul depinde de vârsta lui şi de mediul în care trăieşte", mai spune psihoterapeutul.

Cerc limitat de cunoştinţe

Familia Dumitrescu din Ploieşti s-a stabilit în Germania pe când fetiţa lor avea doar 6 ani. Posibilităţile ca ea să înveţe limba repede şi să se integreze în societate erau mari, însă părinţii au continuat să vorbească limba natală. „Nu am reuşit să învăţăm germana nici măcar la nivel conversaţional. De aceea, cercul de prieteni a rămas