Vapoarele greceşti vor rămâne blocate în porturi, gunoaiele vor rămâne mormane pe străzi. Sindicaliştii din întreaga Grecie au cerut o „mamă a tuturor grevelor", care să dureze 48 de ore şi să paralizeze întreaga ţară.
Miercuri şi joi nimic nu va funcţiona în Grecia. Scopul - blocarea pachetului de austeritate (noi creşteri de taxe şi noi tăieri de salarii) pe care guvernul vrea să le treacă prin Parlament săptămâna aceasta. Greva generală urmează câtorva greve mai mici, „sectoriale", de zilele trecute: greva inspectorilor financiari, a gunoierilor, a jurnaliştilor.
Protestul ce începe miercuri se anunţă a fi cel mai mare de la debutul crizei, în urmă cu doi ani. Orice birou de funcţionar va fi închis. La fel, şi magazinele. Vor fi închise chiar şi brutăriile, relatează Reuters.
Premierul Giorgios Papandreu, nevoit să accepte cererile creditorilor Greciei - FMI, UE, BCE - a făcut un apel la unitate şi a explicat că pachetul de tăieri este necesar pentru ca Grecia să poată ieşi din criză. Luni, Papandreu a pierdut un parlamentar - pe Thomas Robopoulos - membru PASOK, care şi-a dat demisia în semn de protest faţă de noile măsuri.
Liderii Uniunii Europene vor trebui să prezinte, până pe 23 octombrie, un plan pentru salvarea euro şi a Greciei. Unele state din zona euro au insistat ca un grup de experţi ai Comisiei Europene să fie împuternicit şi trimis în Grecia pentru a interveni direct acolo unde trebuie să intervină. De pildă, unde este vorba de vânzarea activelor de stat. Guvernul grec a refuzat să comenteze informaţiile.