Listarea la bursă a Bitdefender ar putea avea loc peste 2-3 ani, dar mai importantă pentru viitorul societăţii este dezvoltarea unei aplicaţii sau a unui produs care s-o transforme în lider vizionar, a declarat, ieri, preşedintele grupului de firme Softwin, Florin Talpeş.
"Listarea la bursa este un obiectiv la care eu şi acţionarii societăţii ne gândim şi care ar putea avea loc peste 2-3 ani, dar în prezent nu am făcut niciun demers în acest sens. Dincolo de acest obiectiv, mai importantă pentru viitorul companiei este dezvoltarea unei aplicaţii sau a unui produs care să încadreze Bitdefender în categoria liderilor vizionari", a spus Talpeş, citat de Mediafax.
Alături de alţi acţionari, Talpeş controlează Bitdefender SRL prin Bitdefender Holding BV, societate înregistrată în Olanda.
La finele anului 2007, un grup de investitori români şi străini a achiziţionat sub 7% din acţiunile Bitdefender, pentru şapte milioane de dolari. Bitdefender SRL este fosta divizie de soluţii de securitate IT a grupului de firme Soft-win, controlat de Talpeş împreună cu soţia.
F.A. Listarea la bursă a Bitdefender ar putea avea loc peste 2-3 ani, dar mai importantă pentru viitorul societăţii este dezvoltarea unei aplicaţii sau a unui produs care s-o transforme în lider vizionar, a declarat, ieri, preşedintele grupului de firme Softwin, Florin Talpeş.
"Listarea la bursa este un obiectiv la care eu şi acţionarii societăţii ne gândim şi care ar putea avea loc peste 2-3 ani, dar în prezent nu am făcut niciun demers în acest sens. Dincolo de acest obiectiv, mai importantă pentru viitorul companiei este dezvoltarea unei aplicaţii sau a unui produs care să încadreze Bitdefender în categoria liderilor vizionari", a spus Talpeş, citat de Mediafax.
Alături de alţi acţionari, Talpeş controlează Bitdefender SRL prin Bitdefender Holding BV, societate înregistrată în