În puţine cuvinte, ieri a fost o zi istorică atât în Israel, cât şi în teritoriile palestiniene, unde mişcarea Hamas, care deţine controlul în Fâşia Gaza, a câştigat în popularitate, punctând decisiv în faţa conducerii Autorităţii Palestiniene reprezentate de membri ai mişcării Fatah şi care deţine controlul în Cisiordania. A fost eliberat din captivitate, după 1.941 de zile, soldatul israelian Gilat Shalit, răpit la 25 iunie 2006, când un comando palestinian a atacat un post militar din Israel, în apropiere de Fâşia Gaza, capturându-l pe soldatul israelian. Atacul a fost revendicat de Brigăzile Ezzedine Al-Qassam (aripa armată a Hamas), Comitetele Rezistenţei Populare şi „Armata Islamului”, o grupare necunoscută.
Gilad a devenit un simbol în Israel. Aşa cum au devenit alţi militari israelieni ucişi în misiune sau luaţi ostatici. Eliberarea lui s-a făcut în urma unor îndelungate negocieri secrete care au implicat participarea mai multor state, printre care şi Turcia şi Franţa. Turcia, devenită cel puţin în ultimii ani un jucător important în regiune, iar Franţa, pentru că Gilad avea dublă cetăţenie, israliano-franceză. Ce a dat la schimb Israelul pentru eliberarea unui singur soldat? Nu mai puţin de 1.027 de deţinuţi palestinieni, dintre care 27 sunt femei, mulţi dintre ei autori de atentate antiisraeliene soldate cu zeci, poate sute de victime. De ce a făcut asta, se întreabă mulţi, inclusiv israelieni. Se poate spune chiar că societatea israeliană este acum puternic scindată, o tabără preferând ca Gilad Shalit să fie declarat decedat în misiune sau eliberat din captivitate în urma unei operaţiuni militare, cealaltă tabără susţinând schimbul de prizonieri, chiar dacă inechitabil.
Un schimb de prizonieri care lumii întregi i s-ar părea exagerat, la o primă evaluare. Dar o operaţiune care ţine de unicitatea statului Israel, a cărui politică de stat este
