Trebuie să recunoaştem, am descoperit şi beneficiem din plin de deliciile simezelor, ba chiar şi ale celor muzeale. Dacă nu demult sesizam şi evidenţiam iniţiativele muzeelor care aminteau de ceea ce se promovează prin Vestul deştept, acum astfel de fapte abundă şi ne bucură. Există riscul să devină o frumoasă normalitate să fim chemaţi la nopţi albe, la simpozioane şi expoziţii tematice, la mari expoziţii venite de afară şi poposind la noi. Şi nu numai la muzeele de artă, pe care stăm cu ochii, ci şi la altele, cu teme diverse, cu animale, pietre sau istorie. Muzeul Naţional de Istorie al României este unul dintre acestea şi mereu ne cheamă la cunoaştere prin istorie, să ne dumirim asupra noastră, mai ales că toţi se pricep acum la istorie, o judecă, îi dau note şi stabilesc, în totală necunoştinţă de cauză, cine a trădat şi cine nu, cine a fost sluga cui şi dacă a fost.

Din Teazaur, muzeul de pe Calea Victoriei, la care te înalţi şi la simplu şi la figurat urcîndu-i impozantele trepte, a scos coroana reginei Maria şi ne-a pus-o direct în cale, să luăm aminte şi să ne minunăm. O ştiam pe regină prin faptele ei, de multe ori exagerate lubric de tot felul de ageamii libidinoşi cu uitarea celor de cultură şi artă. O ştim pentru povestea inimii sale, scoasă din legendă şi băgată în anatomic tot de mînuitori inabili ai memoriei noastre, o ştiam pentru tărîmul mirific şi de legende al Balcicului dar la coroana ei nu am mai luat seama. Ne-o aduce în atenţie muzeul, ca o minunată îndatorie a acestei instituţii, şi deşi am fi zis că o ştiam, ne oprim şi ne încîntăm. Are un design răvăşitor, de-a dreptul frumos, de mare fineţe a gustului, pe drept putînd fi considerată cea mai frumoasă coroană a Europei, atunci şi acum. Se observă că atunci se vehiculau coroane medievale, destul de aseptice ca viziune artistică, iar coroanele române erau mai noi, puternice, ca o Români