Naţionala României de hanbdal feminin a debutat în preliminariile Campionatului European aşa cum era de aşteptat, cu o victorie împotriva Portugaliei.
Dacă în prima parte scorul a fost strâns, în repriza secundă, fetele şi-au dat drumul la joc şi s-au desprins la 10 goluri cu zece minute înainte de final. Antrenorul Radu Voina a rulat întreg lotul iar scoru final a fost 35-24, România acumulând primele două puncte din preliminarii.
Pentru România au marcat: Manea 7 goluri, Stanca 6, Buceschi 4, Vărzaru 3, Vizitiu 3, Ardean Elisei 3, Farcău 2, Busuioceanu 2, Curea 2, Chirilă 1, Fiera 1, Cartaş 1.
România face parte din grupa a II-a de calificare alături de Serbia, Grecia şi Portugalia. Tricolorele vor mai disputa un singur meci în 2011 în grupa, sâmbătă, la Salonic, împotriva Greciei, urmând ca celelalte partide să aibă loc anul viitor.
Primele două clasate din fiecare din cele şapte grupe se vor califica la turneul final al Campionatului European din Olanda (2012), care este programat în intervalul 2-16 decembrie. La turneul final sunt calificate din oficiu campioana europeană Norvegia şi formaţia gazdă, Olanda.
Naţionala României de hanbdal feminin a debutat în preliminariile Campionatului European aşa cum era de aşteptat, cu o victorie împotriva Portugaliei.
Dacă în prima parte scorul a fost strâns, în repriza secundă, fetele şi-au dat drumul la joc şi s-au desprins la 10 goluri cu zece minute înainte de final. Antrenorul Radu Voina a rulat întreg lotul iar scoru final a fost 35-24, România acumulând primele două puncte din preliminarii.
Pentru România au marcat: Manea 7 goluri, Stanca 6, Buceschi 4, Vărzaru 3, Vizitiu 3, Ardean Elisei 3, Farcău 2, Busuioceanu 2, Curea 2, Chirilă 1, Fiera 1, Cartaş 1.
România face parte din grupa a II-a de calificare alături de Serbia, Grecia şi Portugalia. Tricolorele vor mai disp