Nu sînt un „consumator“ al emisiunii Cîrcotaşii. Am căzut de cîteva ori, întîmplător, asupra unor secvenţe ale emisiunii cu pricina şi mi-am făcut o oarecare idee despre dnii Huidu şi Găinuşă. Cel puţin două lucruri pot spune în favoarea lor (cu o menţiune specială pentru dl Huidu). Mai întîi, n-am avut niciodată senzaţia unei apartenenţe politice radicale. Nu puteam spune – şi nu pot spune nici acum – de care parte mărşăluiesc cei doi combatanţi. Erau pro-guvernamentali? Erau pro-opoziţie? Nu ştiu. Iar această suspensie mă încîntă. Pe orice canal deschid televizorul ştiu, îndeobşte, cu cine am de-a face. Gazetarii noştri sînt, aproape fără excepţie, oameni politici. Combat mai abitir ca în Parlament. E clar pentru care tabără „activează“, e clar ce angajamente făţişe, secrete sau discrete au, şi asta garantează un ridicat coeficient de plictiseală al prestaţiilor lor. Or, dl Huidu n-a încercat niciodată să-mi bage pe gît o formă sau alta de partizanat, să mă înregimenteze în hachiţele şi idiosincrasiile sale. Nu m-a îndemnat la ură, n-a proferat blesteme, nu şi-a invitat adversarii să moară, n-a etalat fălos competenţe universale. Ai zice că e un minim al cuviinţei gazetăreşti. Dar la noi acest minim a devenit o raritate.
DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zile Al doilea lucru pe care îl pot semnala ca pozitiv în fragmentele de emisiune pe care le-am văzut este o anumită preocupare pentru limba română. „Cîrcotaşii“ erau între puţinii, dacă nu singurii, dispuşi să atragă atenţia asupra unor licenţe de exprimare prezente, pînă la saturaţie, în alte emisiuni. Un scrupul de asemenea rar, pe care l-am înregistrat cu satisfacţie. Una peste alta, am ajuns să-mi reproşez, la un moment dat, că scriu mereu despre liotele de moderatori, moderatoare şi redactori care mă indispun, seară de seară (nu, cum cred
