Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bihorul Beiuş se "bate" acasă cu Reşiţa, iar Unirea Valea lui Mihai merge în Arad

Publicat in Bihoreanul, vineri 21 octombrie 2011 ·

Vineri şi sâmbătă sunt programate jocurile etapei cu numărul 10 din cadrul campionatului Ligii a III-a. În Seria a V-a, Bihorul Beiuş, situată pe locul IV, după 9 etape, va evolua vineri, cu începere de la ora 15. Beiuşenii vor primii pe teren propriu replica reşiţenilor de la FCM Şcolar, situaţi trei poziţii mai jos.

Meciul, care va fi condus la centru de arbitrul Valeriu Demian, din Zalău, se anunţă, la prima vedere, la discreţia gazdelor, care dacă vor reuşi victoria vor urca pe podiumul clasamentului.

Cealaltă echipă bihoreană din competiţie, Unirea Valea lui Mihai, va evolua în această etapă sâmbătă, cu începere de la aceaşi oră, 15, dar în deplasare, în judeţul Arad, în compania unei alte nou-promovate, CS Vladimirescu. Cele două combatante sunt vecine de clasament, locul 12 fiind ocupat de arădeni, iar 13 fiind poziţia bihorenilor.

După rezultatele mai puţin mulţumitoare din ultimele jocuri, cei de la Unirea Valea lui Mihai vor încerca de această dată să mai recupereze din pasivul accumulat şi să aducă un nou suflu echipei şi suporterilor.

Jocul de la Vladimirescu va fi condus la centru de arbitrul devean Florin Daniel Anca.

Partida considerată cap de afiş însă în cadrul etapei a X-a a Seriei a V-a din Liga a III-a este programată tot sâmbătă, de la ora 15, la Recaş, între ocupantele locurilor II, formaţia locală ACS, şi III, Autocatania Caransebeş.

Liderul clasamentului, Millenium Giarmata, evoluează vineri în deplasare, la Reşiţa, pe terenul ultimei clasate însă, echipa locală Gloria.

Etapa a 10-a a Seriei a V-a din Liga a III-a la fotbal:

Vineri, ora 15:

Bihorul Beiuş - Şcolar Resiţa

Gloria CTP Arad - Jiul Petroşani

FC Hunedoara - Flacăra Făget

CFR Simeria - Naţional Sebiş

Gloria Reşiţa - Milenium Giarmata

Sâmbătă ora 15:

ACS Recaş - Autocatania

FC Timişoara II - Nova

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 21 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 34 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 3 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°