Spectacolul grotesc al capturării şi uciderii lui Muammar Gaddafi a încheiat, pentru moment, odiseea războiului civil libian.
Colonelul Gaddafi nu a fost judecat şi executat (ca Saddam Hussein) şi nici nu a avut parte măcar de un proces înscenat (precum Nicolae Ceauşescu). Chiar dacă legiştii nu s-au pronunţat încă, imaginile transmise de posturile internaţionale de ştiri arată că Gaddafi nu a murit în urma rănilor primite, ci mai curând a fost linşat. Violenţa şi cruzimea afişată de rebelii libieni faţă de fostul dictator este o consecinţă a modului în care Gaddafi a condus Libia în ultimele patru decenii. Acesta nu a arătat nicio urmă de milă sau empatie faţă de victimele sale. Totuşi, asasinarea sa ridică semne de întrebare asupra modului în care va evolua situaţia în Libia.
Se vor limita represaliile rebelilor numai asupra membrilor familiei Gaddafi sau se vor extinde asupra triburilor loialiste? Va evolua situaţia spre o masivă reglare de conturi între diversele tabere? Oare va fi Consiliul Naţional de Tranziţie, guvernul recunoscut al Libiei, suficient de puternic încât să-şi afirme autoritatea pe întreg teritoriul ţării? Ce se va întâmpla cu luptătorii rebeli – vor fi integraţi în armata libiană sau se vor transforma în bande înarmate care îşi vor teroriza conaţionalii? Şi, probabil, întrebarea cea mai importantă – în ce direcţie va merge Libia: democraţie, o nouă dictatură sau regim islamic?
Astăzi, situaţia din Libia este similară cu cea din Irak după prăbuşirea regimului Saddam Hussein. Dacă guvernul de tranziţie nu se impune ca reprezentant legitim, atunci nu este exclusă probabilitatea unui nou război civil. Dacă CNT are intenţia să transforme Libia într-o ţară democratică, atunci trebuie ca, în cel mai scurt timp, să propună o foaie de parcurs care să garanteze dezvoltarea unui regim reprezentativ, participativ, construit pe princ
