Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Superavionul Boeing 787 Dreamliner - primul zbor cu pasageri. Airbus pregăteşte concurenţa

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 octombrie 2011 ·

Primul zbor comercial al îndelung aşteptatului model Boeing 787 Dreamliner a avut loc astăzi. Acesta a făcut cursa Narita (Japonia) - Hong Kong în exact patru ore şi jumătate, informează Business Week. Sursa: BoeingSursa: Boeing

1 /.

Primul zbor cu pasageri ar fi trebuit să aibă loc trei ani mai devreme, dar Boeing a avut nevoie de mai mult timp pentru a-l construi iar testele au durat şi ele foarte mult - circa 20 de luni.

În cadrul unui eveniment de caritate organizat înainte de zbor, compania japoneză All Nippon (prima care îl are pe 787 Dreamliner în flotă) a vândut două bilete la clasa business pentru suma de 18.600 de dolari, sumă donată ulterior.

787 Dreamliner este primul avion construit în cea mai mare parte din compozite ranforsate cu fibre de carbon, care au luat locul metalului.

Mai uşor, mai economic, mai ecologic

Faţă de un avion de metal de dimensiunile sale, Dreamliner consumă cu 20% mai puţin combustibil, emană în atmosferă cu 20% mai puţin CO2 şi zboară cu 15% mai repede, datorită materialelor mai uşoare din care e construit.

Aeronava 787 Dreamliner care tocmai a făcut cursa Narita - Hong Kong are 253 de locuri în clasa economic şi 12 în clasa business. Avioanele pentru curse mai lungi vor fi dotate cu 158 de locuri. Costul unui bilet a fost de circa 1.000 de dolari, însă suma cuprinde şi costurile de cazare a pasagerului în Hong Kong.

Răspuns de la Airbus

Compania aeriană europeană a răspuns la introducerea 787 Dreamliner prin modelul Airbus A350. Avionul ar trebui să zboare până la finalul lui 2013. Airbus speră să înceapă asamblarea primului avion până la sfârşitul anului.

Airbus A350 va concura Boeing 777 şi 787, dar şi modelele Airbus A330 şi A340.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 20.000 de români au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare

Mediafax acum 27 minute
Numărul românilor care au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare a trecut de 20.500, la ora 11.45. În total, au fost exprimate peste 25.000 de voturi, dar 4.300 dintre acestea au fost prin corespondenţă. Secţiile de votare din străinătat

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Comunicat PSD: PNL Botoșani a încălcat din nou legislația electorală

Botosani News acum 32 minute
Biroul Electoral Central a stabilit că liberalii au încălcat legislația electorală prin promovarea online a candidaților la alegerile parlamentare, fără inscripționarea codului de mandatar financiar. Ieri a fost publicată Decizia Biroului Electoral

Sesizare cu privire la existenţa unor saci cu voturi nesigilitaţi. Poliţia Cluj face verificări

Ziarul Financiar acum 38 minute
Poliţiştii din Cluj fac cercetări după ce un membru al Biroului Electoral Judeţean (BEJ) a sesizat faptul că în spaţiul de depozitare al buletinelor de vot s-ar afla mai mulţi saci nesigilaţi. Poliţia Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată vineri

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum o ora
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum o ora
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Primul weekend în care se schiază pe pârtiile din Sinaia - Pe domeniul schiabil de la 2000 de metri altitudine din Bucegi sunt deschise patru pârtii

News.ro acum o ora
Sfârşitul acestei săptămâni este primul din acest sezon în care se schiază pe pârtiile din Sinaia. Sâmbătă, sunt deschise patru pârtii, iar zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă au urcat pentru a profita de zăpadă. Autorităţile din Sinaia au desc

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°