Dezafilierea Universităţii Craiova şi, implicit, declararea jucătorilor liberi de contract a dus la prejudicierea statului cu patru milioane de euro. Asta deoarece drepturile federative ale jucătorilor \"Ştiinţei\" erau sechestrate de Finanţe. Liga Profesionistă de Fotbal a fost înştiinţată, în scris, asupra sechestrului, însă, în pofida acestui aspect a dat \"undă verde\" jucătorilor, astfel că aceştia au ajuns, gratis, la Steaua, Dinamo, Rapid, Astra Ploieşti. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Drepturile federative ale jucătorilor Universităţii Craiova erau sechestrate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pentru o datorie de aproximativ patru milioane de euro, cu tot cu penalităţi. Directorul general al Finanţelor doljene, Eugen Călinoiu, declară că a înştiinţat, în scris, conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) asupra sechestrului. Preşedintele Ligii, Mitică Dragomir, de asemenea vicepreşedinte al Federaţiei, cunoştea, aşadar, foarte bine situaţia.
Comitetul Executiv al FRF şi Comisiile LPF nu au ţinut, însă, cont de notificările Finanţelor şi au declarat jucătorii liberi de contract, odată cu dezafilierea Craiovei. Astfel, jucătorii au fost achiziţionaţi, gratis, de Steaua, Dinamo, Rapid, Astra Ploieşti. Automat, Finanţele nu au mai recuperat niciun leu din datoria SC Fotbal Club Universitatea Craiova.
Finanţele: “Punem actele la dispoziţia organelor de anchetă..."
"Din punctul nostru de vedere, drepturile federative făceau parte din patrimoniul societăţii comerciale care avea datorie la noi. Eu nu cunosc regulamentele sportive, dar, juridic, se pune întrebarea cum au devenit aceşti jucători liberi de contract, în aceste condiţii? Statul a fost astfel prejudiciat. La solicitarea organelor de anchetă, punem, oricând, la dispoziţie întreaga docum