Leonardo DiCaprio nu este singurul bărbat renumit care a picat în mrejele unei românce.
Mădălina Ghenea este un model de succes. Ea a defilat pentru numeroşi creatori cunoscuţi ca Gucci, Roccobarocco sau Alberta Feretti. Una dintre apariţiile ei notabile a fost cea din calendarul Peroni. Românca locuieşte în Italia de când cariera ei a prins aripi.
"În Milano mă simt extraordinar datorită prietenilor pe care îi am aici. Am avut norocul să cunosc oameni pe care să mă pot baza şi care mi-au fost alături când am avut nevoie", spunea ea anul trecut într-un interviu pentru EVZ.
Viaţa Mădălinei Ghenea se desfăşoară mai mult pe drumuri, iar unul dintre acestea a aruncat-o în braţele lui Leonardo.
Ei s-ar fi cunoscut la Cannes, unde actorul a venit cu iubita lui din acea perioadă, Blake Lively.
Mădălina a mai fost asociată de presă în trecut cu artistul Eros Ramazzotti.
Ea a fost aleasă acum patru ani să fie "iubita" cântăreţului într-un videoclip.
La scurt timp, au început să apară zvonuri conform cărora cei doi ar avea o relaţie. Ramazzotti avea 44 de ani, iar Mădălina, 20.
Noua iubită a lui Leonardo DiCaprio nu este singurul model de origine română care a cucerit bărbaţi celebri din showbiz.
Una dintre relaţiile mediatizate a fost cea a actriţei Alina Puşcău cu regizorul şi producătorul Brett Ratner. Cei doi s-au despărţit anul trecut după o relaţie care a durat patru ani. Asta nu s-a întâmplat pentru că producătorul serialului "Prison Break" şi românca s-ar fi certat, ci pentru că el voia o relaţie serioasă, iar ea nu era pregătită pentru asta.
Alina, care a apărut de curând topless în filmul "Conan", spune că a rămas prietenă cu Ratner şi după despărţire.
Irina Lăzăreanu, care a apărut şi ea topless într-un pictorial al unei reviste, l-a cucerit pe rock