Ruşii de la Izvestia avansează un scenariu în care Regele Mihai I ar putea deveni \"un stindard ideal pentru consolidarea opoziţiei române\".
Am crezut sincer că monarhia ar putea salva România. Puţini eram în anii ‘90, mulţi am mai rămas acum, în 2011... Dar am înţeles că voinţa majorităţii este suverană şi că trăiesc într-o republică consacrată de o Constituţie pe care nu am votat-o, dar pe care trebuie să o respect. M-am revoltat ca orice român de bună credinţă în aprilie 1990, atunci când oamenii lui Ion Iliescu l-au fugărit şi expulzat pe Regele Mihai ca pe ultimul pungaş. Am plâns şi m-am transfigurat de bucurie în magica zi de Paşte din 1992, când un milion de români au umplut străzile Capitalei pentru a-l vedea pe cel despre care învăţaseră la istorie că a fost ultimul Rege al României. Am înţeles raţiunile pentru care Casa Regală a fost de acord cu căsătoria Principesei Margareta, fiica cea mai mare a Regelui Mihai şi a Reginei Ana, cu actorul Radu Duda. Am fost prezentă la acest eveniment şi am trecut, cu emoţie, aproape pe vârfuri, pragul reşedinţei regale de la Versoix. Mulţi dintre invitaţii la nuntă au strâmbat din nas în 1996, atunci când ironia sorţii l-a adus pe Rene Duda, şeful PDSR Iaşi, în imediata apropiere a Regelui nostru, al românilor. Ne plăcea sau nu, Casa Regală a României şi familia Duda s-au încuscrit. Nu era căderea noastră, a românilor, să judecăm, am spus atunci.
Regelui i s-a redat cetăţenia, a revenit în România, Emil Constantinescu l-a ignorat cu graţie şi meşteşug. Iliescu a revenit, la braţ cu Adrian Năstase, Radu Duda a acceptat să lucreze pentru guvernarea PSD. Reprezenta România, spunea el, dar ştia bine că legitima regimul. E problema lui Radu Duda, am comentat atunci. Când Regele Mihai a acceptat să-i înmâneze lui Adrian Năstase un premiu acordat de o revistă, mi-am spus că poate greşi. Sau că resortur
