Victor Ciorbea nu-i poartă pică lui Traian Băsescu pentru conflictul în urma căruia, în 1998, şi-a pierdut funcţia de prim-ministru. \"Orice faptă penală se prescrie în cincisprezece ani, darămite o frustrare. Nu putem trăi doar în baza unor frustrări din trecut\", a declarat pentru EVZ liderul ţărănist.
El nu crede că Băsescu a fost principalul vinovat pentru evenimentele care au dus la demiterea sa, deşi la baza întâmplărilor a stat, într-adevăr, un conflict între el şi fostul Ministru al Transporturilor, astăzi preşedinte al României.
“Ceea ce a contat atunci a fost faptul că nu am avut un preşedinte care să mă sprijine aşa cum susţine dânsul (Băsescu - n.n.) actualul guvern şi că n-am avut o susţinere puternică din partea partidului", a spus el, cu trimitere la Emil Constantinescu, şef al statului între 1996 şi 2000. Ciorbea mai reaminteşte că, timp de un an de la momentul în care a fost numit prim-ministru, el a rămas simplu membru de partid, iar apoi a fost numit vicepreşedinte spre nemulţumirea multora. “Seniorii m-au susţinut atunci, dar restul partidului nu", spune el.
Cum a fost la Cotroceni: reproşuri care nu-şi aveau locul
De altfel, Ciorbea nu are decât cuvinte de laudă faţă de Traian Băsescu pentru rolul jucat în pacificarea taberelor din PNŢCD şi pentru comportamentul său pe parcursul întâlnirii de la Cotroceni. “Domnul preşedinte a fost foarte corect în rolul său de moderator, dar a încercat să ne deschidă ochii. Admir faptul că şi-a sacrificat două ore ca să asculte toate variantele", a povestit Ciorbea pentru EVZ. El este mai puţin mulţumit, în schimb, de colegii săi din cealaltă aripă a PNŢCD. “S-a continuat cu anumite reproşuri, acuze, în loc să trecem la aspectele pozitive", s-a plâns el. “Să sperăm că noaptea este un sfetnic bun şi că or să mai reflecteze".
Dinspre partea sa, fostul premier al României