PDL se îndreaptă, fără entuziasm, spre o nouă asumare a răspunderii guvernamentale. Deşi ieri, în şedinţa de Birou Permanent, nu s-a luat nicio decizie în acest sens, asumarea răspunderii pe proiectul privind criteriile de numire ale judecătorilor de la ÎCCJ este greu de evitat, în condiţiile în care legea a fost respinsă de Senat, cameră decizională pe acest proiect. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Surse din conducerea PDL declară că mai multe asumări pe diverse legi par a fi inevitabile, deşi liderii partidului au amânat o decizie fermă pentru încă o săptămână.
Pe lângă legea privind numirile la ÎCCJ, executivul şi-ar mai putea asuma răspunderea şi pe un pachet de legi privind aplicarea Codului de procedură civilă şi penală şi a Codului Penal.
După cum a explicat purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, toate acestea sunt importante pentru raportul CE pe Justiţie care va fi elaborat în februarie, dar care se face pe baza stării de lucruri din decembrie. Guvernul mai are aşadar mai puţin de două luni pentru a adopta aceste legi şi a trece la implementarea prevederilor lor, astfel încât să aibă un raport pozitiv în februarie.
Pentru proiectul privind numirea magistraților la ÎCCJ, președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a explicat că, din punct de vedere procedural, , nu mai există decât varianta redepunerii acestui proiect la Parlament sau asumarea răspunderii Guvernului.
Angajare a răspunderii și pe legea asistenței sociale
Tot prin asumarea răspunderii ar putea fi adoptată şi legea asistenţei sociale, care ar urma să iasă din Senat pe 3 noiembrie, în virtutea procedurii aprobării tacite. PDL speră că va reuşi să o treacă prin Camera Deputaţilor în procedură de urgenţă, dar Victor Ponta, în numele USL, a promis săptămâna trecută că opoziţia va bloca proiectul şi la Cameră.
De altfel