Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuri sacre pentru cinematografie

Publicat in GAZETA de SUD, luni 31 octombrie 2011 ·

Toată lumea cunoaşte vedetele din echipa de distribuţie, replicile memorabile şi încasările obţinute la box-office, însă nimic nu se compară cu o vizită în culise, în locurile unde au fost filmate pelicule legendare

Site-ul www.skyscanner.it a trecut în revistă unele dintre locurile care au găzduit filme istorice sau care au inspirat scenografii de la Hollywood. Un astfel de exemplu este Buckingham Palace. Multe dintre poveştile regale s-au desfăşurat în acest palat simbol, aşadar nu surprinde pe nimeni prezenţa sa printre locurile sacre pentru cinematografie. Este suficient să ne aducem aminte de scena în care Colin Firth, în rolul Regelui George al VI-lea, se îndreaptă spre studioul de înregistrări, în recentul film „Discursul Regelui“. În pelicula „The Young Victoria“, legendarul palat are chiar un rol principal. În acest film din 2009, Emily Blunt reprezintă primul rege care a numit „acasă“ Buckingham Palace. Trebuie totuşi precizat că, în realitate, nici una dintre aceste pelicule nu a fost filmată în incinta palatului. Lista site-ului italian continuă cu Colosseumul, care a inspirat scenografia multor filme de la Hollywood. Deteriorat în timp, însă destul de bine conservat, având în vedere „vârsta“ sa, acest loc antic este extrem de sugestiv, fiind suficient să închidem ochii şi să vedem gladiatorii luptându-se pentru viaţa lor, în uralele publicului. Probabil cea mai realistică imagine pentru spectatorii de azi este cea în care Russell Crowe, care îi dă viaţă gladiatorului Maximus, îl ucide pe împăratul roman Commodus în legendara peliculă „Gladiatorul“, a lui Ridley Scott. Reproducerea Colosseumului în pelicula lui Scott a fost spectaculoasă, acesta utilizând tehnica CGI (imagini computerizate) pentru a-l readuce la splendoarea de odinioară.

Filme istorice

Când Homer a scris „Iliada“, nici prin cap nu-i trecea că într-o zi,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 31 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 56 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 31 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 43 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°