În funcţie de dotări şi de producător, un aparat poate costa de la sub 800 lei şi poate depăşi 30.000 lei. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Într-o perioadă în care inflaţia a ajuns la cea mai mică rată din ultimii 20 de ani şi pe fondul ieşirii din recesiune, tot mai mulţi români încep să iasă, timid, la cumpărături. Piaţa de electrocasnice a crescut în acest an cu aproape 5%, pe măsură ce retailerii au trecut la discounturi agresive.
Vom încerca să le dăm câteva sfaturi românilor care vor să profite de reduceri şi să-şi cumpere un frigider în lunile care urmează, mai ales că se apropie perioada sărbătorilor de iarnă.
Oferte pentru un buget mic
Evident, banii sunt unul dintre cele mai importante criterii. De obicei, un frigider de la un producător cunoscut, precum Arctic, Candy sau Whirlpool, poate costa sub 800 de lei la retaileri precum Egood.ro, Emag.ro sau Ideall.ro.
Spaţiul interior este, de cele mai multe ori, mai mic de 200 litri, clasa energetică A sau A+, iar funcţiile sunt strict cele de bază. Dacă aveţi un buget mai generos, de circa 1.500 lei, aveţi deja acces la aproape toate brandurile de pe piaţă.
Siemens, Bosch sau Indesit oferă, în această gamă de preţuri, frigidere cu volume de aproape 300 litri, clasa energetică A+ sau A++, cu funcţii No Frost.
La ce trebuie să vă uitaţi
Frigiderele fac parte din categoria electrocasnicelor mari pentru uz îndelungat şi presupun o investiţie iniţială relativ mare din partea cumpărătorului, iar un astfel de aparat este cumpărat, de obicei, în ideea că rezistă peste 10 ani.
"Tehnologia înaltă şi calitatea materialelor din care sunt alcătuite echipamentele electrocasnice sunt principalii indicatori de care depinde durata de viaţă a oricărui echipament. Suprafaţa din material inoxidabil, anti-amprente, a frigiderului este principalul element care asigură durabilitatea unui produs de