Importurile şi evaziunea fiscală au ajuns cele mai tari afaceri din România, pentru că aici trăiesc circa 20 de milioane de locuitori şi există o largă piaţă de desfacere pentru produsele de consum, a declarat ieri, Niculae Ştefan, preşedintele Agrostar, citat de Agerpres. El a subliniat faptul că în România sunt necesare investiţiile în refacerea filierei de produs, respectiv fabrici de procesare a laptelui, care să fie ale crescătorilor de animale, depozite şi silozuri care să fie ale agricultorilor şi ale asociaţiei de agricultori. Domnul Ştefan a mai spus: "Noi trebuie să ne recâştigăm această piaţă, prin investiţii şi prin asocierea producătorilor agricoli. Această iniţiativă înseamnă relansarea sectorului agricol, a sectorului legumicol din România, capitalizarea agriculturii şi scoaterea acestui sector din faliment, dar şi eliminarea evaziunii fiscale şi un preţ corect pentru consumator. În România sunt depozite de colectare legume, dar nu sunt ale agricultorilor, iar noi, prin programul SAPARD am făcut foarte multe investiţii, nu doar în centre, ci şi în abatoare, dar sunt caste închise, pentru că nu sunt ale agricultorilor".
Preşedintele Agrostar a punctat faptul că atâta timp cât desfacerea produselor nu va trece prin aceste spaţii de depozitare, astfel încât agricultorul să aibă putere de negociere mult mai mare cu cel care cumpără, noi nu vom ieşi din criză şi că toate eforturile pe care le face guvernul pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul agricol vor fi zadarnice.
"Guvernul este dator să elaboreze nişte politici clare, corecte, prietenoase pentru producătorul agricol. Nu sunt suficiente doar declaraţiile televizate sau afirmaţia că avem o piaţă liberă, ci este nevoie să producem mâncare; noi asigurăm securitatea alimentară a populaţiei şi nu contează în ce condiţii o produci, ci calitatea produsului şi preţul, pentru că securita