Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa după Ninel! Băieţii trec cu greu peste şocul suspendării lui Miculescu

Publicat in Pro Sport, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

La o săptămână de la bomba care a zguduit din temelii sportul românesc, suspendarea pe viaţă a lui Ninel Miculescu, componenţii lotului naţional de haltere caută resurse să meargă mai departe. O încercare grea, în condiţiile în care peste numai două zile va debuta, la Paris, Campionatul Mondial, competiţie ce va conta şi pentru calificarea la Londra 2012.

Ninel Miculescu (26 de ani) a ieşit din arenă, dar viaţa merge mai departe. Vestea suspendării pe viaţă a vicecampionului mondial la stilul smuls, la cat. 69 kg, depistat pentru a doua oară pozitiv, a făcut valuri şi în lotul naţional. În linie dreaptă cu pregătirea pentru Mondialul de la Paris, halterofilii pregătiţi de Petre Becheru au trecut pe rând de la şoc la nedumerire şi dezamăgire.

Impactul psi­hologic a fost însă puternic, băieţii primind pentru a trece peste cele întâmplate, pentru prima dată înaintea unei competiţii, două zile libere. "Am dorit să îi protejăm puţin de tot ce s-a întâmplat, dar şi de presiunea mediatică. După ce am aflat, parcă am coborât brusc cu picioarele pe pământ. A fost un moment greu, care a venit într-o situaţie extrem de delicată. Încercăm să ne regăsim ritmul în sală, dar e foarte greu", a explicat Petre Becheru.

Antrenorul este bulversat de acest eveniment, Ninel fiind unul dintre sportivii de care era apropiat, pariul lui de podium pentru Londra 2012: "A fost o bombă pentru mine! Nu ştiu ce s-a putut întâmpla. Era un caracter dificil, dar ca sportiv nu am avut niciodată ce să îi reproşez, când era să muncească, muncea". Presaţi de timp, cu Mondialul care va începe peste numai trei zile, Becheru speră ca băieţii să se mobilizeze şi să îşi îndeplinească obiectivul: acela de a reuşi să califice patru băieţi la Jocurile Olimpice, dar şi prezenţa pe podium la Paris. Ca întotdeauna în concursurile de anvergură, speranţele de aur se îndreaptă spre Valeriu Calancea

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Îmbrânceli cu jandarmii la protestul susținătorilor lui Calin Georgescu din Piața Victoriei. Asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit

Adevarul acum o ora
Au apărut primele tensiuni la protestul „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, organizat duminică în fața Guvernului. Unii participanți au blocat carosabilul, s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit.

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Mediafax acum 22 minute
Medicii au declarat că cel puțin 30 de persoane au fost ucise în timp ce așteptau ajutoare, pe măsură ce foametea în zonă se agravează. Ordinul militar de evacuare, care ar putea semnala un atac iminent asupra cartierelor din Deir al-Balah, a alarma

SUA construieşte tabere de corturi pentru migranţi, după o finanţare de 45 de miliarde de dolari

News.ro acum 58 minute
Agenţia pentru Imigraţie şi Vamă a SUA (ICE) se grăbeşte să ridice tabere de corturi pentru migranţi la nivel naţional, după ce a primit o finanţare suplimentară de 45 de miliarde de dolari, scopul fiind extinderea capacităţii de detenţie de la 40.0

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 2 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 5 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 5 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Ultima zi de EC 2025 vine cu surprize boombastice și primele abonamente pentru EC 2026

NapocaNews acum 23 minute
Duminică, ultima zi a festivalului Electric Castle 2025 de la Bonțida se trăiește intens și până la ultima secundă. Festivalierii ar mai avea nevoie de cel puțin o săptămână să consume toată energia primită în show-ul lui Yungblud, ce poate fi decla

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°