Orice clădire nouă va trebui să nu piardă căldură deloc, iar investitorii vor fi obligați să analizeze, cel puțin, introducerea sistemelor verzi de energie în imobilele ce le vor ridica. Și atunci când se renovează un imobil, proprietarii vor trebui să se gândească la montarea unui sistem verde e producere a energiei. Sursa: MARIA CRAUS
Nici o clădire nu va mai putea fi închiriată sau vândută fără certificat care să dovedească performanța energetică, iar toate imobilele din România vor trebui înregistrate în banca de date privind eficența energetică.
Și dacă un privat decide să renoveze clădirea va fi obligat să ia în calcul și să facă un proiect pentru introducerea unui sistem alternative de producere a energiei, potrivit unui proiect de lege privind performanța energetică a clădirilor eleborat de specialiștii din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.
Guvernanții spun că inițiativa va ”stimula activitatea de reabilitare termică a clădirilor, în scopu reducerii consumurilor energetice din surse convenționale”.
„Instituirea obligativității pentru investitori și proiectanți să ia toate măsurile ca, începând cu 31 decembrie 2020, clădirile noi să fie clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero”, prevede proiectul.
Executivul vrea să dea de lucru auditorilor energetici
În expunerea de motive a proiectului se mai prevede că acest nou act normativ este necesar pentru ca auditorii energetici să aibă de muncă. ”Va fi stimulată și activitatea specialiștilor atestați ca auditori energetici pentru clădiri prin introducerea obligativității existenței certificatului de performanță energetică”, se mai specifică în actul care este analalizat în prezent de Guvern.
Cei care au construit după 1 ianuarie 2007-ar trebui să aibă certificat deja
Potrivit legii, cei care au construit după 1 ianuarie 2007 ar tre