Întâlnirea G20, care începe mâine, riscă să fie serios perturbată de anunţul făcut luni de către premierul grec Georges Papandreou, privind organizarea unui referendum referitor la planul de salvare, anunţă Le Monde. Sursa: REUTERS
"Acest anunţ a surprins toată Europa. Franţa ţine să aducă aminte că planul adoptat joi, în unanimitate, de cei 27 de membrii ai zonei euro, este singura cale pentru a rezolva problema datoriei greceşti", a afirmat preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy.
Sarkozy şi cancelarul Angela Merkel, se vor întâlni astăzicu responsabili din instituţiile europene şi ai FMI, apoi cu premierul Papandreou şi cu ministrul de finanţe Evangelos Venizelos. Potrivit ziariştilor francezi, aceste întîlniri au ca scop adresarea unui mesaj dur şi clar către guvernul grec privind soluţia plăţii datoriilor.
Schimbarea agendei G20 va da peste cap planul lui Sarkozy, care este şi preşedintele G20, de a termina anul având soluţia rezolvării crizei datoriilor suverane. Chiar şi întâlnirea cu preşedintele Chinei, Hu Jintao, ar putea fi eclipsată de acest eveniment.