Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRONICA MONDENĂ. Paparazzo moare, dar nu se predă (III)

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Serviciile secrete umilite în Piaţa Unirii şi în Parcul Romniceanu, din Cotroceni, după ce Andrei Gheorghe consumase droguri

Cu siguranţă paparazzi se pot compara cu generalul Cambronne. Prin activitatea lor ei au făcut lumină (şi vor mai face, în ciuda noului Cod Civil) în unele probleme controversate, cu care suntem contemporani. Să continuăm, însă, episodul “Andrei Gheorghe". După ce acesta a fost surprins, în imagini, consumând droguri şi după ce a şi recunoscut, paparazzi au fost măcelăriţi, de prietenii celui încriminat, pe toate posturile Tv săptămâni la rând. Apoi au fost anchetaţi la Parchet. Iar, la un moment dat, ne-am trezit urmăriţi, toţi ziariştii de la revista, unde apăruseră materialele.

Noi aveam sediul la etajul opt, într-un bloc din Piaţa Unirii. Ferestrele dădeau către piaţă. Am observat mai multe maşini – toate cu numere roşii – parcate în zonă. Paparazzi s-au cam prins. Am vrut să vedem despre ce este vorba. Eu şi unul dintre ei ne plimbam prin părculeţul din zonă. Celălalt ne făcea poze, de la balcon. Cât de săraci eram atunci şi tot aveam un tun, adică un teleobiectiv cu ajutorul căruia am reţinut feţele celor care se învârteau în jurul nostru.

După o zi şi jumătate ne-am dat seama că sunt şase echipaje. Am stabilit să îi vedem şi în trafic. Foloseau maşini marca Skoda, Nissan, Opel. Mi-am dat întâlnire cu unul dintre colegi în Parcul Romniceanu, din Cotroceni, pe unde se plimbau nişte prieteni. Şi am plecat cam în acelaşi timp din faţa redacţiei. Aşa cum am scris anterior, în orice situaţie, paparazzi circulă cu 5o km/h mai repede ca mine.

Aşa că, repede, ne-am despărţit în trafic. Trei dintre maşini s-au luat după el, trei au rămas cu mine. Intenţionat el a trecut pe roşu şi a făcut tot felul de trăznăi. Aflaţi în misiune, sub drapelul Patriei, ofiţerii l-au urmat. Am ajuns şi în parc, printre c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 54 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 31 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 53 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°