Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Disc strălucitor surprins de Hubble în jurul unei găuri negre

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 noiembrie 2011 ·

Cu ajutorul telescopului spaţial Hubble, o echipă de astronomi a reuşit să imortalizeze un disc de materie strălucitoare care înconjoară o gaură neagră foarte îndepărtată de Terra.

Prin folosirea telescopului Hubble şi a unor lentile gravitaţionale, cercetătorii de la NASA au măsurat discul şi au studiat culorile materiei strălucitoare.

Metoda folosită de astronomi a permis efectuarea măsurătorilor cu o precizie prin care ar putea fi identificate şi fire de nisip pe suprafaţa Lunii.

Oamenii de ştiinţă au atras atenţia că, deşi găurile negre sunt invizibile, materia dimprejurul lor şi forţele care acţionează generează unele din cele mai luminoase fenomene cosmice din Univers.

Spre exemplu, obiectele quasi-stelare, denumite Quasar-uri, sunt discuri de materie care orbitează în jurul găurilor negre, încălzindu-se puternic până ce ajung la temperaturi generatoare de radiaţii strălucitoare.

Click pentru a vedea GALERIA FOTO

Deşi un quasar se poate întinde pe o suprafaţă de 100 de miliarde de kilometri, niciun telescop al Pământului nu a putut imortaliza obiectele quasi-stelare cu o asemena precizie încât să poată fi studiată structura lor internă. Până recent, cercetătorii au reuşit să surprindă doar mici puncte pe platforma cosmică despre care se ştia că sunt quasar-uri aflate la distanţe greu de cuprins cu imaginaţia.

Însă noua tehnologie pusă la punct de echipa lui Jose Muñoz, cercetătorul coordonator al studiului NASA, a permis fotografierea materiei strălucitoare astfel încăt să poată fi analizată mai detaliat.

Importanţa prafului cosmic

Oamenii de ştiinţă au identificat diferenţe de culoare din imaginile făcute de Hubble, cauzate de praful cosmic care străbate galaxiile. Acest praf permite cercetătorilor să măsoare distanţa exactă la care se află quasar-urile. Ştiind gradul de opacitate al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 43 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 17 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 25 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°