Un preot din Cluj Napoca schimbă regulile de la înmormântări: în loc de coroane cu flori, mai bine un plic cu bani şi condoleanţe.
Un preot din Cluj Napoca le-a pus gând rău vânzătorilor de flori şi de coroane pentru înmormântări.
Preotul Ioan Roman, parohul Bisericii din cartierul Someşeni, a lipit în mai multe scări de bloc, anunţul Adunării Parohiale, prin care cei care vor mai participa la funeralii să nu mai ofere coroane de flori, ci bani.
În plus, banii trebuie puşi într-un plic, alături de un mesaj de condoleanţe pentru familia celui răposat. Preotul Ioan Roman spune că decizia îi aparţine şi că cei din Adunarea Parohială nu au făcut altceva decât să îi asculte rugăminţile.
"În conformitate cu hotărârea Adunării Parohiale din data de 01.01.2011, la înmormântarea din Parohia ortodoxă Someşeni cei apropiaţi familiei nu vor mai aduce coroane! Un plic cu câteva cuvinte de condoleanţe şi o sumă de bani reprezentând contravaloarea unei coroane de flori – va fi cel mai adecvat mod de a fi alături de familie", se arată în mesajul care a fost lipit peste tot în cartierul Someşeni, chiar şi pe uşa bisericii.
Preotul Roman spune că a ajuns la această concluzie în urma unor vizite pe care le-a făcut în Italia şi Portugalia, unde cei care participă la funeralii nu aduc flori sau coroane ci doar bani.
"La noi, acest obicei ar trebui schimbat. Am fost la înmormântări unde s-au adus 200 de coroane cu flori, de care s-a ales praful. Am fost şi la înmormântări unde familia a primit un plic cu 5.000 de lei, ajutor, şi un mesaj de condoleanţe. Aşa au putut plăti oamenii cheltuielile pe care le-au avut cu înmormântarea. Dacă se aduc coroane acestea fie se usucă, fie florile sunt furate şi revândute", spune preotul Roman.
În anunţul lipit în Someşeni enoriaşii primesc un adevărat ghid comportament l