Udinese a profitat de amânarea meciului Napoli - Juventus, decizie luată din cauza inundaţiilor care au afectat o parte a Italiei, şi a revenit pe primul loc în Serie A, în urma victoriei de pe teren propriu în faţa Sienei, scor 2-1.
Cu Gabi Torje lăsat din nou pe bancă pe toată durata întâlnirii, echipa lui Francesco Guidolin a deschis scorul în chiar primul minut, prin Dusan Basta, pentru ca golgheterul Antonio Di Natale să înscrie al optulea gol în actuala ediţie de campionat şi să dubleze avantajul friulanilor în repriza a doua.
Oaspeţii au redus din diferenţă cu un sfert de oră înainte de final, când Francesco Bolzoni l-a învins pe Handanovic cu o execuţie frumoasă, însă nu au mai avut forţa de a forţa egalarea.
O altă echipă care a profitat de faptul că Juventus nu a jucat în această etapă este Lazio, care, cu Ştefan Radu integralist, a învins cu 1-0 la Roma pe Parma. Unicul gol al meciului a fost marcat de Giuseppe Sculli, în minutul 85, iar biancocelestii urcă pe locul 2, la egalitate de puncte cu Udinese, dar un golaveraj mai slab.
Milan îşi continuă revenirea în clasament şi a ajuns pe locul 3, după succesul obţinut pe San Siro în faţa celor de la Catania, scor 4-0. Suedezul Zlatan Ibrahimovic a deschis scorul din penalty pentru campioana Italiei, pentru ca Robinho să dubleze avantajul gazdelor la mijlocul primei reprize. Lodi şi-a marcat un autogol în minutul 69, înainte ca Gianluca Zambrotta să stabilească rezultatul final.
Adrian Mutu a revenit la Cesena după suspendarea de trei etape pe care a primit-o în urma meciului cu Fiorentina, dar nu şi-a putut ajuta echipa să evite o nouă înfrângere, scor 0-1, acasă cu Lecce.
Scaunul lui Sinisa Mihajlovic la Fiorentina se clatină tot mai mult, după ce formaţia viola a pierdut în deplasare în faţa lui Chievo (0-1), în timp ce Roma s-a impus cu 2-0