Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorii PSD care nu au votat inlocuirea lui Geoana motiveaza ca PSD va pierde functia

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 8 noiembrie 2011 ·

Senatorii social-democrati care s-au abtinut de la votul de luni, din grupul PSD din Senat, la decizia de inlocuire a lui Mircea Geoana de la presedintia Senatului au argumentat ca "rocada" hotarata de BPN va duce la pierderea functiei de catre partid. Nicolae Moga, unul dintre senatorii PSD care s-au abtinut la votul asupra deciziei BPN de a-l schimba pe Mircea Geoana cu Titus Corlatean la presedintia Senatului, a declarat, marti, pentru MEDIAFAX, ca masura luata de conducerea partidului a fost "pripita". "Partidul a luat o hotarare si o vom respecta, dar la grup au fost discutii pro si contra. Eu am spus ca masura asta este pripita, nu s-a facut o analiza a consecintelor. Eu am convingerea ca astfel PSD va pierde functia de presedinte al Senatului, care era ultima baricada a opozitiei", a declarat Moga. El si-a explicat retinerea de la vot prin aceea ca ar fi preferat ca liderii partidului sa mai incere o cale de intelegere cu Mircea Geoana, momentul ales pentru schimbarea acestuia nefiind oportun. Senatorul Serban Valeca s-a abtinut si el la votul din grupul social-democratilor si a declarat, pentru MEDIAFAX, ca a luat aceasta decizie tot din temerea ca PSD va pierde sefia Senatului. "Mi-a fost teama ca prin aceasta punere pe tapet a subiectului se dechide o cutie a Pandorei, iar puterea nu va recunoaste decizia Curtii Constitutionale. S-a si vazut de altfel lucrul acesta, prin declaratiile pe care le-au facut liderii PDL cu privire la presedintia Senatului. Era clar ca PDL nu va accepta ca PSD sa faca pur si simplu rocada la presedintia Senatului si va incerca sa isi impuna un om propriu. Eu voi respecta decizia luata de conducerea PSD si de grup atunci cand se va vota in plen, dar mi-am spus parerea la grup", a afirmat el. Valeca a adaugat ca era preferabil ca liderii PSD sa mai aiba o discutie cu Mircea Geoana, sa rezolve problemele si sa nu riste pierderea fun

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

Adevarul acum 32 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

Companiile aeriene globale estimează venituri de 1 trilion de dolari pentru 2025, în pofida penuriei de avioane

News.ro acum 2 ore
Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a prognozat pentru 2025 venituri globale ale industriei aviatice de peste un trilion de dolari, împreună cu un număr record de 5,2 miliarde de pasageri, în pofida dificultăţilor în aprovizionare

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum o ora
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 7 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Vremea

București
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°