Mai este ANI în pericol? Preşedintele declara că ANI a scăpat pentru că legea a fost retrasă. Care este adevărul?
Cred că pericolul persistă. După ce a fost retras proiectul d-lui Ciuhodaru, care practic a anulat amendamentele deputatului Márton Arpád, un alt proiect a ajuns pe masa de dezbatere a Senatului, iar lucrările sunt programate la jumătatea lunii noiembrie. După cum s-au desfăşurat lucrurile în trecut, la Senat există un risc în ceea ce priveşte amendarea Legii ANI, iar acele amendamente formulate în Camera Deputaţilor să fie preluate de alţi senatori care s-au manifestat împotriva ANI în mod public.
Ce riscuri presupune proiectul senatorului PNL Emilian Frâncu?
Presupune modificarea declarării contractelor, în sensul în care, dacă ai sub un prag de 3% din acţiuni într-o companie, să nu fie declarate contractele. Din păcate, după dezbaterea din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, nu a fost trimis spre plen, s-a adoptat tacit în forma iniţiatorului. Şi acum e posibil să fie excluse de la declarare inclusiv contractele cu statul, acolo unde sunt semnate cu SRL-uri. Care este riscul? Ca persoanele în cauză să-şi diminueze participaţiile în aceste SRL-uri, să treacă acţiunile majoritare pe rude sau terţi, în aşa fel încât să nu se mai declare contractele cu statul. Riscul este că, indiferent dacă aceste modificări sunt acceptate sau nu în Senat, după votarea lor, în termen de 5 zile, legea poate fi contestată din nou la Curtea Constituţională. Chiar dacă, aparent, unele amendamente nu sunt periculoase pentru lege, deschid poarta spre Curtea Constituţională, pentru ca legea să fie dezbătută din nou acolo.
Vedem că ofensiva împotriva ANI este sistematică, dar parcă mai vehementă în ultimul timp. A ajuns ANI un real pericol pentru politicieni?
Explicaţia constă în dosarele pe care ANI le-a instrumentat de-a lungul timpului.