Viasat History abordează, de la ora 21.00, în documentarul \"0,9 amperi\", un subiect care a creat mereu polemici aprinse în lumea medicală. Sursa: 10 FRANCS
Terapia electroconvulsivă, cunoscută şi ca "terapie cu electroşocuri", unul dintre cele mai controversate tratamente, este folosită chiar şi în ziua de astăzi. Această metodă a fost inventată la sfârşitul anilor ’30 de neuropsihiatrul italian Ugo Cerletti, profesor la universitatea din Roma, în colaborare cu psihiatrul Lucio Bini. Aflând că în abatorul din Roma porcii erau înjunghiaţi după ce, printr-o descărcare electrică de 125 V, deveneau inconştienţi, Cerletti cercetează subiectul şi observă că în clipa în care le erau prinşi cleştii, porcii leşinau, deveneau rigizi, apoi, după câteva clipe, erau cuprinşi de convulsii.
Opinii pro şi contra
Prin urmare, terapia dezvoltată de cei doi se baza pe inducerea de convulsii pacienţilor, folosind un curent electric cu intensitatea de 0,9 amperi aplicat asupra creierului prin electrozi ataşaţi pe craniu. Încă de la început, unii au considerat că acest procedeu ar trebui interzis, dar pentru alţii el reprezenta o ultimă soluţie pentru tratarea bolilor psihice grave.
Cu toate că începând din 2007 acest tratament nu se mai practică oficial în SUA, este încă utilizat în restul lumii, dar numai în ultimă instanţă, fiind aplicat persoanelor care nu răspund la tratamentul medicamentos şi suferă de manie (de multe ori în tulburarea bipolară), depresie, catatonie sau schizofrenie.
Potrivit specialiştilor, acest gen de terapie este eficient în proporţie de 90 - 100% din cazuri.
În zilele noastre, electroşocul se aplică sub anestezie generală, cu o supraveghere medicală riguroasă.
0,9 ampere -Electroshock cure or torture?- Trailer- from Giotto Barbieri on Vimeo.