Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976 fac parte din istoria momentelor magice din sportul mondial. Un moment de răscruce pentru gimnastica artistică al cărei viitor avea să fie schimbat total în acea zi călduroasă de iulie, în care o puştoaică înăltuţă, cu părul strâns codiţă, avea să revoluţioneze un sistem. Nadia Comăneci inventa perfecţiunea, iar meritul îi era recunoscut după un exerciţiu perfect la paralele, care a pus în dificultate până şi tabela de marcaj: nota 10.

Cine era însă Nadia? Cum era copilul Nadia? Ce o făcea să fie atât de specială? Cum a devenit într-un timp atât de scurt universul în jurul căruia se concentra totul? Întrebările îşi găsesc răspunsul în amintiri dispersate care se adună, bucată cu bucată, şi recompun imaginea fetiţei care la 14 ani şi 252 de zile era numită "Zeiţa de la Montreal". Colegă cu Nadia în echipa care cucerea argintul la JO din 1976, Anca Grigoraş, în prezent director tehnic al lotului feminin, creionează, pentru ProSport, un portet inedit al puştoaicei din Oneşti. "Primul 10 de la Montreal a fost un moment unic. Când eşti martorul unui asemenea eveniment, simţi că nu ai trăit degeaba în viaţă", spune Grigoraş, mai mare decât Nadia cu patru ani şi patru zile.

Începutul: fetiţa Nadia

"Prima dată am văzut-o pe Nadia în sala de la Oneşti, unde ne antrenam toate. Ea avea vreo 7-8 ani şi ele, cele mai mici, erau pentru noi ca nişte păpuşi, toate cu codiţe şi fundiţe. După antrenamente rămâneam şi ne jucam cu ele, ne plăcea gimnastica, nu ne dădeam scoase din sală. Dintre toate acele fetiţe, Nadia ieşea însă de departe în evidenţă. Era clar încă de atunci că era ea şi restul fetelor"

Curaj şi agilitate de pisică

"Nadia avea o mobilitate extraordinară, o uşurinţă de pisică în tot ce se numeşte mişcare şi ceea ce mă uimea era felul în care lucra. Tot timpul îi spuneam: ce ar fi