Există încă instituţii de tip mamut, unde copilăriile se consumă în pătuţuri cu zăbrele. Până în 2020, toţi copiii părăsiţi ajung \"acasă\": unii în propriile familii, alţii în centre maternale ori la părinţi adoptivi. Sursa: HCC ROMÂNIA/PETRUȚ CĂLINESCUSursa: HHC România/Petruț CălinescuSursa: HHC România/Petruț CălinescuSursa: HHC România/Petruț CălinescuSursa: HHC România/Petruț CălinescuSursa: HHC România/Petruț CălinescuSursa: HHC România/Petruț CălinescuSursa: HHC România/Petruț CălinescuSursa: HHC România/Petruț Călinescu

1 /.

S-au scurs mai bine de zece ani de când imagini din casele de copii româneşti, cu schilozi legaţi de pat şi hrăniţi în silă, făceau ocolul lumii. Străinii se şocau şi încarcau camioane cu ajutoare pentru români.

Cum s-a schimbat de atunci viaţa copiilor instituţionalizaţi?

"Evenimentul zilei" va prezenta în zilele următoare o serie de poveşti ale copiilor şi tinerilor de care se îngrijeşte statul. Aproape 10.000 sunt încă prizonieri în 170 de centre uriaşe şi reci. Restul, fie au ajuns în familiile naturale, împinse de la spate de stat să-şi ia pruncii acasă, fie în asistenţă maternală ori la părinţi adoptivi.

Spinări şi destine încovoiate

În Centrul de plasament "Alexandra" din Oneşti îşi târâie existenţa 60 de suflete şi trupuri chircite.

"Vă rugăm închideţi uşa când o deschideţi", scrie la intrarea în centru, mesaj ce ne amuză şi mai şterge din tensiune. Urmează o întâlnire grea, cu tineri şi copii cu nevoi speciale severe pe care nu-i vrea nimeni: nici părinţii, nici asistenţii maternali, nici familiile ce vor să înfieze.

E ora de somn, aşa că pe holul întunecos se aud doar paşii noştri, cinci jurnalişti pe care fundaţia HHC (Hope&Homes for Children - Speranţă şi Case pentru Copii) i-a condus două zile prin instituţii şi case unde trăiesc copii protejaţi de stat şi fundaţie.

@N