Oricum am lua-o (şi o luăm, trebuie să mărturisim, cu bucurie în inimi), situaţia actuală din cel mai mare partid din Opoziţie, PSD, este începutul sfârşitului pentru visul stângii de a pune mâna pe România.

Ca la o partidă de şah ce merge din rău în mai rău, fiecare mutare, oricât de vicleană în intenţie, duce până la urmă în acelaşi punct fără întoarcere. Opoziţia are nevoie ca de aer de cele 51 de procente în alegerile viitoare ca să fie victorioasă. În acest moment este la 52 la sută, pe un trend descrescător, şi nu aşa, ci vertiginos. Doar scandalul Geoană îi mai trebuia.

Visătorul de vise şi aiuritul Geoană, de care eu, dac-aş fi fost Năstase sau Iliescu, m-aş fi debarasat de la început ca de un troublemaker (sau, pe româneşte, un încurcă-lume), după ce că a scufundat invincibila armada printr-un autogol incredibil în ultimul minut la precedentele alegeri, iată că nu se lasă nici acum în acţiunea sa de a ruina partidul pe care cu onoare l-a condus. E ca un făcut: oricum se fâţâie, oricum o drege, Geoană mai dărâmă un bastion al amărâţilor de pesedişti, şi nimeni nu-i poate sta împotrivă. Prostănac, neprostănac, iată că, alunecos ca un luptător de circ, le frânge gâtul în arenă tuturor celor ce încearcă să-l trimită acasă, în braţele Mihaelei.

Ultima lui victimă e Victor Ponta. E adevărat, lupta nu e decisă încă, dar din clinciul de azi unul dintre cei doi trebuie să piară. Iar dacă piere Geoană, piere o dată cu el şi scaunul de preşedinte al senatului, ceea ce pentru PSD e o catastrofă. Aşa că va pieri Ponta, pe care n-o să-l plângă nimeni, căci la preşedinţia partidului nu e absolut deloc de neînlocuit. Dacă mai era nevoie, prin caraghioasa, păguboasa lui gafă din aceste zile Ponta îşi arată încă o dată adevăratul chip: o nulitate politică, la fel ca şi tovarăşul şi pretinul lui de la liberali. Orice militar de carieră ştie