Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aspazia Droniuc se folosea în afaceri de greii Clujului

Publicat in Adevarul, duminică 13 noiembrie 2011 · ·

Femeia care l-a denunţat pe primarul de Cluj-Napoca negocia contracte după ce pronunţa nume ca Sorin Apostu şi Alin Tişe.

UPDATE ORA 9.00

Astăzi, Curtea de Apel Cluj va motiva decizia arestării preventive pentru 29 de zile a primarului Sorin Apostu. Documentul va fi făcut public în cursul zilei de azi.

Aspazia Droniuc (36 de ani), denunţătoarea în dosarul de mită al primarului Sorin Apostu , dar şi a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, era o veche cunoştinţă a mai marilor din politica şi administraţia Clujului. Procurorii anticorupţie verifică fapte petrecute începând din 2009, de când Apostu a devenit primar, însă un om de afaceri clujean, a cărui firmă e prinsă în dosarul de mită al edilului, susţine că de afacerile Aspaziei Droniuc aveau grijă şi înainte de 2009 nume grele din administraţia oraşului. Mai precis, primarul arestat Sorin Apostu şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Alin Tişe.

Eugen Vereş, directorul companiei de salubritate Brantner-Vereş şi deţinătorul a 37% din acţiunile companiei, afirmă că în urmă cu câţiva ani Aspazia Droniuc i-a făcut poliţe de asigurare la o parte din maşinile companiei. „Acum vreo patru - cinci ani, când Apostu era director tehnic la Primărie, a trimis-o pe Aspazia Droniuc la mine să-mi asigure maşinile. Le-am zis angajaţilor să facă pentru câteva utilaje, nu pentru toate maşinile, că doar aveam şi noi omul nostru cu care lucram de mai mulţi ani", spune Eugen Vereş.

Sorin Apostu a fost director tehnic al Primăriei Cluj-Napoca între anii 2004 şi 2008, când Emil Boc era primarul Clujului. „A fost şi anul trecut sau acum doi ani şi mi-a zis că a venit din partea lui Tişe, dar nu am mai făcut nicio asigurare, că mi-am permis să spun că le fac cu altcineva. Tişe nu a zis nimic, numai ea a zis că a trimis-o el. Tişe nu m-a sunat să-mi spună «bă, te rog frumos, fă ceva

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 58 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°