Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti, capitala europeană a divorţurilor. Sejururile „anti-matrimoniale” în România, la mare vogă în Italia

Publicat in Jurnalul, luni 14 noiembrie 2011 ·

Agenţiile de turism organizează sejururi speciale „anti-matrimoniale” în România, destinate europenilor care îşi doresc un divorţ fără bătăi de cap – rapid şi ieftin. Aproape 3.000 de cupluri din Italia au călătorit anul acesta în România, cu scopul de a divoţa, anunţă tourism-review.com.

Dacă destinaţia numărul unu pentru americanii ce vor să divorţeze (ca şi pentru cei care vor să se căsătorească...) este Las Vegas, capitala europeană în materie este, probabil, Bucureşti, apreciază site-ul britanic.

În Italia, chiar şi un divorţ cu înţelegerea părţilor este pronunţat după abia trei ani de despărţire şi numeroase proceduri birocratice.

În România, cuplul semnează declaraţia de divorţ în faţa unui notar, iar dacă niciuna dintre părţi nu se răzgândeşte, după 90 de zile se pronunţă divorţul.

Pentru străini, singurul inconvenient este că trebuie să călătorească în România şi să dobândească rezidenţa temporară. Pentru europeni, rezidenţa temporară este o bagatelă.

Pentru italieni, pachetul „călătoria de divorţ” la Bucureşti, oferit de unele agenţii de turism, cu toate taxele incluse, costă aproximativ jumătate din costul unui divorţ la Roma.

Conform publicaţiei italiene Altrimondi, un sejur de divorţ poate costa 3.500 de euro, dar sunt şi oferte mai ieftine, de 1.700 de euro. În Italia, costul unui divorţ se ridică la 6.000 de euro.

Corriere della Sera a relatat cazul unui cuplu din Bologna, care a divorţat, fără bătăi de cap, la Arad, cheltuind doar 1.500 de euro. Conform avocatei Claudia Cherecheş, procedura presupune încheierea unui contract de chirie pe termen de trei luni sau pe perioadă nedeterminată (cu posibilitate de reziliere la orice dată ulterioară). Acest document este necesar şi suficient la dobândirea rezidenţei temporare. De fapt, cuplurile străine nu sunt nevoite să petreacă în România efectiv decât trei zile. Ele

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 58 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum o ora
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum 29 minute
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum 44 minute
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum 27 minute
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

Prevenirea abuzurilor șefilor SRI și limitarea mandatelor acestora, legi trecute de Camera Deputaților

Ziare.com acum o ora
Două proiecte de lege care vizează reforme ale serviciilor din România au fost adoptate de Camera Deputaților miercuri, 11 decembrie. Cele două legi, inițiate de Emanuel Ungureanu (USR) vizează limitarea mandatelor șefilor serviciilor (SRI, SIE, SPP

Putin a discutat cu Orban despre modalităţile de soluţionare a conflictului din Ucraina

Mediafax acum o ora
Liderii au făcut schimb de opinii cu privire la conflictul ruso-ucrainean şi au discutat despre posibilitatea rezolvării acestuia pe cale diplomatică. Ei au abordat, de asemenea, proiecte energetice reciproc avantajoase, precum şi cooperarea comerci

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 3 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Casa Verde Fotovoltaice 2024 / AFM a publicat lista instalatorilor validați; beneficiarii au la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator

HotNews acum 2 ore
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024. Începând de miercuri, persoanele fizice care s-au înscris în program au la dispoziție

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°