Fondul Proprietatea (FP) a continuat sa cumpere in trimestrul al treilea actiuni la companii de pe bursa, majorandu-si participatiile Banca Transilvania, BRD (BRD), Alro (ALR), Azomures (AZO) si Conpet (COTE). Fondul a fost unul dintre principalii cumparatori de actiuni BRD, preluand titluri reprezentand 1,36% din actiuni, astfel ca a ajuns sa detina un pachet de 3,6% din actiuni. La finalul sedintei de luni, valoarea participatiei FP la BRD era de 273,8 milioane lei (63 milioane euro). De la inceputul anului, Fondul a cumparat cu putin peste 3% din titlurile BRD, atat de la BERD, cat si de la alti investitori, printre care si unele SIF-uri. Tot in sectorul bancar, FP a acumulat si actiuni la Banca Transilvania, majorandu-si in al treilea trimestru participatia de la 0,12% la 2,3%. In functie de pretul de luni al titlurilor bancii, pachetul detinut de Fond este evaluat la 39,1 milioane lei (9 milioane euro). FP a intrat in actionariatul Bancii Transilvania in acest an. Fondul si-a mentinut plasamentele in actiunile Raiffeisen si Erste, realizate in acest an. Astfel, la finele lunii septembrie, FP detinea in continuare 0,55% din actiunile Raiffeisen si 0,32% din titlurile Erste. Participatia la Alro a crescut de la 10,02% la 10,2%. Calculata la cotatia bursiera de luni a actiunilor producatorului de aluminiu, valoarea pachetului detinut la Alro este de 253,5 milioane lei (58,3 milioane euro). Fondul a vizat si actiunile Azomures si a cumparat 0,35% din titlurile producatorului de ingrasaminte chimice, astfel ca a ajuns la o participatie de 11,09%. Titlurile detinute erau evaluate la finalul sedintei bursiere de luni la 70 milioane lei (16 milioane euro). FP a preluat in luna august participatia SIF Muntenia la Conpet, pentru 27,1 milioane lei, majorandu-si participatia de la 20,05% la 29,69%. Calculata la pretul de luni al titlurilor Conpet, valoarea pachetului detinu