Regizorul Bill Condon a vorbit pentru EVZ despre \"Saga Amurg: Zori de Zi\", penultimul din serie, cel în care Edward şi Bella au parte de prima noapte.
1 /.
Producătorii îndrăgitei "Saga Amurg" şi-au dorit ca, pentru ultimele capitole din aventurile muritoarei Bella Swan (Kristen Stewart) şi vampirului Edward Cullen (Robert Pattinson) să angajeze un regizor deja cunoscut la Hollywood. După ce s-au menţionat nume impresionante, precum Gus van Sant sau Sofia Coppola, alesul pentru adaptarea celui de-al patrulea volum din seria de cărţi scrise de Stephenie Meyer a fost Bill Condon.
Scenarist şi regizor apreciat de mult la Hollywood, Condon a primit un Oscar în 1999 pentru scenariul filmului "Sfârşit de drum" şi a mai fost nominalizat o dată, pentru scenariul musicalului "Chicago". A fost scenarist şi pentru Gala Premiilor Oscar, în 2009, gală care i-a adus două nominalizări la Emmy.
La capitolul regie, Bill Condon este responsabil pentru succesul musicalurilor "Dreamgirls", cu Beyoncé şi Jennifer Hudson, şi "Chicago", cu Catherine Zeta-Jones şi Reneé Zelweger, dar şi pentru drame precum "Kinsey", cu Liam Neeson şi Laura Linney.
Condon a acceptat cu entuziasm rolul de regizor de film cu elemente supranaturale şi a vorbit cu EVZ despre provocările acestui job.
EVZ: Ce v-a motivat să regizaţi capitolul final al "Sagăi Amurg - Zori de zi"?
Bill Condon: Fiecare regizor a avut o abordare diferită a filmelor, deşi povestea se întinde pe parcursul celor patru romane scrise de Stephenie Meyer. Există o armonie în scrierea poveştii, atât în cărţi, cât şi în scenarii. Însă, în ciuda regulilor, fiecare regizor a făcut filmul în stilul propriu. Am fost încântat de faptul că al patrulea film s-a dovedit a fi cu adevărat diferit de celelalte. Iar apoi, al cincilea, cu totul altfel decât al patrulea. Astfel,