Un om a traversat strada pe culoarea roşie a semaforului şi a fost amendat. Citez acest enunţ de pe forumul unui site important. Autorul îl foloseşte pentru a demonstra cum funcţionează scenarita tipic românească la arestarea unui puternic al zilei.

Urmează ipotezele combatanţilor pentru explicarea amenzii: poliţistul susţine partidele din opoziţie, pietonul avea afaceri cu o rudă nesuferită a poliţistului, pietonul e membru al unui partid care a tăiat lefurile oamenilor legii, pietonul voia să se angajeze în poliţie şi să ia locul poliţistului, poliţistul este dintre cei care au dat cu cascheta de pământ la Cotroceni şi de atunci amendează tot ce prinde, pietonul trebuia "ajutat" să întârzie la o întâlnire importantă şi "cineva" i-a plantat un poliţist în cale, pietonul e de la PSD, că altfel nu trecea pe roşu, ba poate fi de la orice partid, că semaforul pentru pietoni nu are decât roşu şi verde, să vedem ce face arbitrul UDMR, că dacă pietonul e ungur, s-ar putea să scape de amendă. Forumiştii dezbat, pe modelul televiziunilor de ştiri, cuprinse de fandaxie: de ce acest pieton şi nu şi ceilalţi dinaintea lui care au trecut pe roşu, de ce acum, că sigur pietonul a mai trecut pe roşu şi nu a fost amendat, de ce tocmai de la partidul respectiv şi nu de la altul, de ce nu se amendează şi pietonii din categoria "las’ că ştim noi", de ce exact acel poliţist şi nu altul, de ce e amenda aşa mare sau aşa de mică, de ce nu se învârte lumea aşa cum dirijează Măria Sa, poliţistul de circulaţie, la ce ne trebuie poliţiştii, de ce nu stau pietonii pe trotuare, ce făceau şeful poliţiei şi ministrul de la interne în acest timp. Şi firul se tot despică: combatanţii, după modelul analiştilor, transferă reflectoarele pe jurnaliştii care scriu despre scandalul "Amenda". Ei ştiu că atunci când nu poţi ataca mesajul, ataci mesagerul lui, tragi în pianist: este tonomat de-al mogul