Marea Britanie se află în pragul celei de-a doua crize a creditelor, a avertizat, ieri, banca centrală a Angliei, Bank of England. Instituţia a redus prognozele de creştere economică şi a anunţat creşterea probabilităţii că va avea loc o recesiune cu două coborâşuri, numită şi recesiune în formă de W.
Criza zonei euro a lăsat băncile britanice incapabile să-şi majoreze capitalul pentru a obţine fondurile de care au nevoie pentru a face împrumuturi companiilor, evocând deja spectrul crizei care a urmat falimentului băncii americane de investiţii Lehman Brothers, transmite publicaţia britanică The Telegraph.
Şi, în ceea ce priveşte o măsură critică, costul asigurării băncilor împotriva falimentului, instituţiile financiare se confruntă deja cu condiţii mai aspre decât cele de până acum, a spus banca centrală a Angliei.
Sir Mervyn King, guvernatorul Bank of England, a declarat că, din cauza crizei zonei euro, populaţia, companiile şi băncile trec printr-o perioadă de incertitudine extraordinară, care include o posibilă reintrare în recesiune. "Există o slăbiciune pe parcursul următoarelor câteva trimestre. Nimeni nu poate şti cu precizie care va fi rezultatul", a spus oficialul băncii centrale.
"În ultimii trei ani, am văzut evenimente ieşite din comun. Cine ştie ce se va întâmpla mâine, nemaivorbind de luna viitoare?", s-a întrebat retoric acesta.
Din două rele, unul: Îngheţul creditării sau creşterea dobânzilor
Băncile pot da credite firmelor şi populaţiei numai dacă găsesc suficientă finanţare pe piaţă. Conform raportului pe inflaţie al Bank of England, fondurile băncilor au scăzut, în al treilea trimestru al anului, la niveluri nemaivăzute de la colapsul Lehman Brothers.
Cu toate acestea, Mervyn a spus că pieţele nu trebuie să fie "prea deprimate" în legătură cu finanţarea băncilor şi