Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RAAPPS nu vinde case datornicilor şi celor cu care se judecă

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 19 noiembrie 2011 ·

Pentru prima dată în istoria postdecembristă, înalţi demnitari, secretari de stat, fundaţii şi foşti sportivi sunt lăsaţi în stradă de către stat. Casele lor vor fi scoase la licitaţie. Sursa: CODRIN PRISECARU

1 /.

Mircea Geoană, şeful DNA, Daniel Morar, sau ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţeanu, sunt doar câţiva dintre cei care vor trebui să îşi găsească o nouă locuinţă de serviciu. Asta, dacă nu vor să cumpere casa printr-o licitaţie deschisă la care, practic, ar putea participa orice om de rând, potrivit premierului Emil Boc.

Numai că, mulţi dintre cei care ocupă în prezent casele administrate de Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) au crezut că vor rămâne stăpâni pe aceste imobile.

Astfel, unii le-au renovat, au construit anexe, cu gândul că nu vor mai pleca din aceste case, şi le-au securizat cu camere video şi alarme. Aproape toate imobilele sunt situate în zone centrale şi scumpe ale Capitalei.

În timp ce imobilele ocupate de înalţi demnitari arată bine, hotelurile şi cluburile nu au fost întreţinute, astfel că valoarea lor de piaţă a scăzut de la un an la altul.

În total, 700 de imobile vor fi licitate de către Regie: vile, apartamente, hoteluri şi cluburi. Dan Voiculescu, Ion Iliescu, fraţii Micula, Sorin Roşca Stănescu şi numeroşi alţi demnitari sau oameni de afaceri au cumpărat, în trecut, locuinţe şi spaţii comerciale de la RAAPPS, la preţuri avantajoase în comparaţie cu preţurile pieţei practicate atunci când s-a efectuat achiziţia.

Geoană se documentează

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că se va decide dacă va cumpăra casa situată pe strada bucureşteană Starostescu, după ce va afla mai multe detalii despre condiţiile în care va avea loc tranzacţia.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţeanu, a declarat că invit

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 54 minute
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabilă: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 23 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Alegeri prezidențiale 2024. Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat de MAI pentru duminică

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne va suplimenta numărul forțelor de ordine la alegerile de duminică, de la 43.000 la 45.000, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. „Pentru misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.) sunt implicaţi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

Botosani News acum 34 minute
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare p

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 2 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum o ora
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°