Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Stoica are liber la \"strâmbe\"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 19 noiembrie 2011 ·

Fostul manager general al \"roş-albaştrilor\" a returnat ieri, după aproape două luni de când a fost demis de la club, automobilul de serviciu. Steliştii cred că Stoica îşi va relua vechile obiceiuri. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

Mihai Stoica, fostul manager general al "roş-albaştrilor", a predat, ieri, în sfârşit, maşina pe care a folosit-o la Steaua, deşi a fost dat afară de la club de mai bine de o lună şi jumătate. MM s-a rugat de Gigi Becali să-i lase automobilul până îşi cumpără un altul nou.

Maşina predată s-ar putea întoarce la Helmut Duckadam, preşedintele clubului şi primul "proprietar" al respectivului SUV.

De acum, Mihai Stoica este liber să se ocupe iar de «strâmbe ». Până acum, s-a mai abţinut, fiindcă se temea să nu rămână pieton", ne-a dezvăluit un apropiat al "roş-albaştrilor".

Steaua a reuşit, ieri, să-l convingă pe tânărul portar Valentin Cojocaru (16 ani) să semneze un nou angajament, înţelegere valabilă pe trei ani. Legea spune că orice junior este obligat, la vârsta de 19 ani, să parafeze continuarea angajamentului pe încă trei ani, astfel că "roş-albaştrii" îl vor deţine practic şase ani.

Ilie Stan, antrenorul Stelei, forţează promovarea tinerilor în prima echipă. Juniorii Alexandru Stanciu şi Cristian Puşcaş au fost incluşi în lotul care se va deplasa astăzi la Piatra-Neamţ pentru meciul de mâine seară cu Ceahlăul. Ionuţ Năstăsie, Iulian Roşu şi Valeriu Lupu şi-au câştigat deja statutul de "rezerve".

Gigi, "trompeta" lui "Vamă"!

Gigi Becali, patronul Stelei, a dezvăluit recent că Adrian Porumboiu ar intenţiona să cumpere echipa Rapid. Informaţia, care a fost negată chiar de patronul Vasluiului, i-a fost furnizată fostului oier de Dinu Gheorghe cu un scop precis: nu vrea să-l vadă pe Constantin Zotta, care a demisionat de la moldoveni, din nou în Giuleşti.

"Gigi crede tot şi spune tot", de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 56 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 14 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°