În gerul de nord de ţară, Steaua s-a regăsit tot în beznă după o pauză care fusese menită să revitalizeze echipa lui Ilie Stan şi, totodată, speranţele de a reveni în lupta pentru titlu. A fost la îndemâna Ceahlăului să desăileze un adversar lipsit de idei şi de patimă. 1-0 pentru elevii lui Costel Enache.
Prima repriză a fost un fel de ciorbă rădăuţeană nereuşită. A avut de toate, numai ce e important în fotbal nu, respectiv coerenţă şi cursivitate. Cu fraţii Costea în atac, deci ştirbă, Steaua a ameninţat doar prin câteva şuturi de la distanţă, ale lui Bicfalvi şi Prepeliţă. A construit greu în gerul de sub Pietricica, totul devenind şi mai inestetic graţie strategiei gazdelor. Având în minte străvechea tactică răzeşească de a şicana adversarul şi a sta la cutie pentru o lovitură de şarpe, Ceahlăul s-a apărat ordonat, a atacat ocazional şi a părut mulţumită cu un punct. Un singur moment merită reţinut din prima parte: Prepeliţă cade în careu după un contact cu Villadsen după ce înainte a ciupit balonul în faţa portarului, dar Marius Avram nu dă penalty.
Nemţenii dau lovitura
Repriza a doua începe cu Rusescu pe teren în locul lui Prepeliţă, dar prea multe nu se schimbă. Cu un 4-4-2 prăfuit şi moale, oaspeţii îşi tocesc în continuare fiecare acţiune în cerbicia fotbalului distructiv şi simplu al moldovenilor şi totul se îndrepată spre o urâtă remiză. Asta până la una dintre rarele şarje ale băieţilor lui Enache. De undeva din stânga, Stana pare că vrea să centreze, dar mingea îl păcăleşte pe Tătăruşanu, îl depăşeşte şi intră pe colţul lung în poartă, lovind bara. Steaua încearcă o reacţie de orgoliu, pare un pic trezită şi atacă mai plină de aplomb, dar nu mişcă tabela.
Când nimeni nu se mai miră
În frigul de noiembrie al Moldovei s-a văzut din nou hidos cum trage să moară cel mai preţios brand al fotbalului