Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ADIO titlu! Johnson şi-a 'ucis' fosta echipă cu un super gol! VIDEO Chelsea - Liverpool 1-2!

Publicat in Pro Sport, duminică 20 noiembrie 2011 ·

În premieră din sezonul 1972-1973, Liverpool a reuşit să lege trei victorii consecutive în faţa rivalei Chelsea, în Premier League. Ultima a obţinut‑o ieri, în derby-ul etapei a 12-a, chiar pe "Stamford Bridge". Chelsea, în schimb, a pierdut a doua partidă consecutivă pe teren propriu, pentru prima dată în "era Abramovici", motiv pentru ca scaunul lui Villas-Boas să se clatine serios, mai ales că din patru înfrângeri, trei au fost în faţa unor rivale!

"King Kenny" a surprins cu un trio ofensiv Maxi Rodriguez - Suarez - Bellamy, cu excepţia uruguayanului ceilalţi doi nefiind titulari obişnuiţi în garnitura "cormoranilor". Dincolo, o garnitură fără mari surprize, poate doar Drogba în locul renegatului Torres. De altfel, cum (şi dacă) va juca spaniolul în faţa fostei sale echipe era întrebarea care-i frământa pe fanii celor două grupări. Villas-Boas l-a lăsat pe bancă şi pe celălalt fost "cormoran", Meireles, dar un alt lucru surprindea în legătură cu cele două bănci. Cei doi jucători care au dominat în iarna trecută piaţa transferurilor din Anglia, Torres şi Carroll, în total aproape 100 de milioane de euro, erau doar rezerve.

Chelsea ia gol meci de meci

În "era Villas-Boas", Chelsea încearcă să joace altceva. Stilul ofensiv pe care portughezul vrea să-l imprime "albaştrilor" are însă şi o mare hibă, o linie de fund extrem de avansată. În faţa unor jucători rapizi, gen Suarez, e expusă. "Cormoranii" au surprins în prima parte a meciului, când au făcut un presing agresiv şi foarte sus. De altfel, golul lui Rodriguez (34) a picat tocmai după o astfel de fază, după ce Bellamy a recuperat un balon din picioarele lui Obi Mikel. Pentru Chelsea, nimic deosebit, doar al şaselea meci consecutiv pe "Stamford Bridge" în care primeşte gol. A fost o primă repriză controlată de Liverpool, dar în partea secundă scenariul s-a schimbat.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit actorul Mircea Diaconu

HotNews acum 39 minute
Actorul Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani, a anunțat soția sa, potrivit agenției Mediafax și site-ului Observator News. În doar câteva zile, pe 24 decembrie, cunoscutul actor ar fi împlinit 75 de ani. Trupul neînsuflețit al lui Mircea Di

Preşedintele Coreei de Sud, pus sub acuzare din cauza legii marţiale

Mediafax acum 27 minute
Conform Constituţiei, prim-ministrul Han Duck-soo, care a fost numit de Yoon, devine preşedinte interimar, în timp ce Yoon rămâne în funcţie, dar cu puterile sale prezidenţiale suspendate, relatează Reuters. Han a declarat că va depune toate efortur

Ucraina vrea să deschidă 11 puncte de trecere a frontierei cu România

Wall-Street.ro acum o ora
Ucraina îşi propune să deschidă în total 11 puncte de trecere a frontierei cu România, pentru a facilita exporturile, a declarat şeful Agenţiei de Stat de Reconstrucţie şi Dezvoltare a Infrastructurii, Serhiy Suhomlyn. Potrivit acestuia, următorul p

AUR - „ Facem apel urgent către Avocatul Poporului să apere drepturile fundamentale ale românilor”

Ziua Constanta acum 48 minute
AUR este de părere că România a devenit "scena unei demonstraţii de forţă fără precedent" în care oameni sunt "ridicaţi de pe stradă, anchetaţi pentru opiniile lor exprimate public" şi a făcut un apel la Avocatul Poporului să apere drepturile fundam

Explozie într-un bloc din Tâgu Jiu, din cauza unei acumulări de gaze. O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului / Mai multe apartamente au fost afectate

News.ro acum 2 ore
O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului şi mai multe apartamente şi autoturisme au fost afectate în urma unei explozii produse sâmbătă dimineaţă, la parterul unui bloc din Târgu Jiu, din cauza unei acumulări

Explicațiile Ministerului Apărării după ce Ambasada Rusiei la București acuză România de ”afirmații nefondate”

Ziare.com acum 59 minute
Oficialii Ministerului Apărării Naționale (MApN) revin sâmbătă, 14 decembrie, cu noi precizări după ce Ambasada Federației Ruse la București a acuzat MApN că a transmis în spațiul public informații eronate privind minele marine. Potrivit Ambasadei F

Hunedoara: Autobuz cu 45 de copii, implicat într-un accident între o maşină şi un camion

Ziarul Financiar acum o ora
Un autobuz în care se aflau 52 de pasageri, între care 45 de copii, a fost implicat într-un accident, sâmbătă, pe DN 66, în localitatea Merişor, judeţul Hunedoara, acesta fiind izbit în urma impactului dintre o maşină şi un camion (trailer). Potrivi

Imagini din satelit. Rusia folosește gigantul avion Antonov 124 pentru a-și retrage echipamentele militare din Siria

HotNews acum 2 ore
Rusia, care l-a susţinut militar pe Bashar al-Assad, înlăturat de la putere de rebeli, a început să își retragă tehnica militară de la bazele militare din Siria, potrivit imaginilor din satelit publicate pe 13 decembrie de Maxar Technologies, transm

Atacuri cu drone ucrainene în mai multe regiuni din Rusia, în noaptea de vineri spre sâmbătă

News.ro acum 5 ore
Dronele ucrainene au efectuat mai multe atacuri în interiorul Rusiei în noaptea de vineri spre sâmbătă, inclusiv asupra unei infrastructuri de stocare a combustibilului din regiunea Oriol, din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spargerea geamu

Echipa de tranziţie a lui Trump recomandă eliminarea cerinţei de raportare a accidentelor auto, contestată de Tesla

News.ro acum 5 ore
Echipa de tranziţie a lui Trump doreşte ca administraţia care urmează să renunţe la solicitarea de raportare a accidentelor auto, căreia i s-a opus compania Tesla (TSLA.O) a lui Elon Musk, potrivit unui document consultat de Reuters. Această măsură

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

3°/9°
Iasi
acum

sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/7°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

3°/6°
lun.

2°/7°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/1°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

2°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/11°