Calendarul sărbătorilor creştine a fost rânduit de Biserică după anul 313, după ce creştinismul a fost recunoscut ca religie liberă, pentru a contrapune astfel festivalurile păgâne, foarte populare în lumea romană. "Aşa se face că, de la începutul secolului al IV-lea, sărbătoarea Naşterii lui Iisus este integrată în calendarul solar, fiind asociată cu solstiţiul de iarnă. Mult timp, cele două sisteme au coexistat, până când Biserica a stabilit era creştină în care a introdus sărbătorile în amintirea evenimentelor centrale ale vieţii lui Iisus. (…) Cu toate că Biserica creştină se constituie în mediul iudaismului, de unde se răspândeşte în teritorii cu o cultură greco-romană, totuşi, ea n-a fixat calendarul ei după ciclul lunar sau al anotimpurilor. Sărbătorile evreilor, ca şi cele ale grecilor şi romanilor, sunt repere istorice importante pentru datele sărbătorilor creştine, dar calendarele respective se deosebesc fundamental", spune părintele profesor dr. Ion Bria în volumul "Mari sărbători creştine, praznice împărăteşti".
În calendarul liturgic ortodox fiecare dintre praznicele împărăteşti are un loc aparte. Ce-a de-a doua săptămână a postului Crăciunului debutează cu o mare sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, cunoscută în popor drept Vovidenia sau Ovidenia, fiind, după cum spunea părintele arhimandrit Ilie Cleopa, "primul semn din rânduiala bunăvoinţei lui Dumnezeu de a mântui neamul omenesc".
Drepţii părinţi Ioachim şi Ana s-au rugat fierbinte Stăpânului firii să le dăruiască şi lor un prunc, făgăduind că, dacă vor fi binecuvântaţi, îl vor afierosi lui Dumnezeu. După ce a petrecut mare parte a vieţii stearpă, la bătrâneţe dreapta Ana a născut-o pe Sfânta Fecioară Maria. Când era de 3 ani, dumnezeieştii părinţi şi-au adus aminte de făgăduinţa pe care au făcut-o lui Dumnezeu, aşa că şi-au
