Foto: Cristian Marcu / Jurnalul Naţional Zilele trecute mă aflam la New York, la Adunarea Generală a Clubului de la Madrid, unde am discutat despre "Tehnologia digitală pentru democraţia secolului XXI". Au fost intervenţii importante dintre care cele ale preşedintelui Bill Clinton şi actualului primar al New York-ului, Michael Bloomerg, au arătat din nou că ceea ce contează e o guvernare care funcţionează.

Trăim într-o lume în care peste 800 de milioane de oameni îşi organizează viaţa cu Facebook, foarte mulţi şi-o coordonează cu Twitter şi vorbesc întregii lumi cu YouTube, într-o lume în care oameni obişnuiţi compun Wikipedia, cea mai cuprinzătoare enciclopedie globală de o calitate tot mai bună.

Nu mai e posibil să guvernăm în afara acestor realităţi. Nu mai e posibilă guvernarea închisă în birouri neaerisite (mental). Totul trimite la o guvernare deschisă, adică la o guvernare care acceptă răspunderea în orice moment, promovează transparenţa, combate corupţia şi motivează participarea cetăţenilor.

Noi, departe de transparenţă şi aproape de corupţie, n-am trăit o tranziţie cât mai ales o agonie a unui sistem de guvernare hiper-politizat şi incapabil să ducă la bun sfârşit vreuna din reformele esenţiale începute: proprietate, educaţie, sănătate, pensii. Întrebarea e nu ce am făcut noi în răstimpul celor 22 de ani, ci ce a făcut acest răstimp din noi. Agonia a intrat în faza delirantă, când sensul statului a fost deturnat către interesul propriu al conducerii politice a ţării. Un alt guvern nu ar fi fost acum în incapacitate de creştere economică, ameninţat zi de zi precum elevii din clase primare de către elevii din liceu. Multe din discuţiile pe care le-am purtat mă conduc la ideea că fără constrângerile Uniunii Europene şi monitorizarea FMI probabil că reformele importante şi dificile de care avem atâta nevoie nu ar fi posibile. De