Compania germană e-volo a testat conceptul primului elicopter electric, care funcţionează în întregime cu ajutorul unor baterii, scrie cnn.com. Aparatul este creaţia unor ingineri germani, care vor să realizeze un dispozitiv sigur pentru zboruri mai lungi până în 2012.
Aparatul de zbor are un „look" cel puţin ciudat. Pilotul stă în centru, pe un scaun incomod, iar 16 elice sunt montate pe cele patru braţe ale dispozitivului. Primul zbor a fost realizat în sudul Germaniei şi a ţinut doar un minut şi 30 de secunde.
E-volo a declarat că aparatul este alimentat de baterii cu litiu şi poate să susţină un pilot cu greutatea maximă de 80 de kilograme, asemănător cu greutatea întregului aparat.
Soluţie pentru transportul personal
Chiar dacă primul zbor nu a durat foarte mult, ingineriul Alexander Zosel a declarat că motivul din spatele acestei decizii au fost cele de siguranţă. „Pentru a păstra totul în limite sigure am decis să zburăm doar 90 de secunde, pentru a arăta că aparatul poate să se ridice de la sol. Lucrăm la un prototip pe care-l vom testa în vara lui 2012", a declarat inginerul.
Aparatul se pilotează cu ajutorul unui joystick montat în faţa pilotului şi deşi aparatul arată ca şi cum ar putea fi dărâmat de o simplă pală de vânt, reprezentanţii firmei care l-au construit spun că se controlează foarte uşor.
„Sunt multe posibilităţi de a pune în practică acest aparat. Considerăm că poate fi o alternativă viabilă pentru transportul personal", a încheiat Alexander Zosel.