Marcel Puşcaş l-a mitraliat din nou pe şeful FRF. EVZ vă reaminteşte cum a creat \"Naşul\" acest stat în stat. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNENAȚU
Laţul se strânge pe zi ce trece pentru Mircea Sandu, preşedintele FRF, şi pentru cei lalţi din clica lui. Vizitele la DNA, numărul dosarelor şi amănuntele incriminatoare la adresa "Naşului" se înmulţesc precum ciupercile după ploaie.
"Statul în stat" instaurat la FRF de 20 de ani este în pragul colapsului. Toate acuzaţiile îndreptate împotriva lui Adrian Mititelu se întorc precum un bumerang împotriva şefilor fotbalului. Craiova a fost "dezafiliată", dar s-a dovedit că LPF încă o mai are "afiliată" pe defuncta Unirea Urziceni! Mircea Sandu l-a acuzat pe patronul "juveţilor" că s-a folosit de conturile soţiei pentru a jongla cu banii "Ştiinţei". Procurorii i-au arătat că şi el a căzut în acelaşi păcat, soţia sa, Lisa, împrumutându-l pe Jean Pădureanu cu 400.000 de euro.
Pierdem rezultatele Generaţiei de Aur?
Marcel Puşcaş l-a mitraliat din nou pe Sandu într-un interviu acordat pentru EVZ. Spre deosebire de Ionuţ Lupescu, Florin Prunea, Ion Crăciunescu şi Gică Popescu, adversarii care au acceptat apoi rolul de colaboratori ai şefului FRF, Puşcaş a rămas ferm pe poziţii. "Mircea Sandu semnează de 20 de ani file de CEC false", l-a acuzat Puşcaş pe "Naşul".
Totodată, EVZ vă readuce în atenţie o anchetă a ziarului, publicată pe 27 aprilie 2004, care prezintă potlogăriile pe care le-a făcut Sandu pentru a transforma FRF într-un "stat în stat".
Actele dovedesc că FRF a funcţionat mai bine de 10 ani în ilegalitate, sub forma unei asociaţii obscure. Dacă FIFA şi UEFA constată falsul riscăm, probabil, să pierdem rezultatele Generaţiei de Aur.
INTERVIU
"La FRF a fost «afiliată» şi femeia de serviciu!"
Marcel Puşcaş nu l-a menajat niciodată p